Lucian Voina: „Iohannis a predat de drept PNL-ul PSD-ului, formând un mare PSDNL!”

voina lucian
1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

Consideră președintele PMP Caraș-Severin vizavi de participarea pe liste comune a PSD și PNL la alegerile pentru Parlamentul European.

Lucian Voina a comentat decizia luată de conducerile PSD și PNL cu privire la comasarea alegerilor locale cu cele europarlamentare și participarea pe liste comune pentru Parlamentul European a celor două formațiuni.

În opinia președintelui PMP Caraș-Severin, măsura vine în sprijinul PNL, pentru salvarea formațiunii de la dezastrul electoral anticipat chiar și de președintele României, cu girul căruia s-au realizat ultimele permutări pe scena politică.

Așa cum anticipam, Klaus Iohannis a predat de drept PNL-ul PSD-ului, formând un mare PSDNL, un partid mamut, prin care nu se vrea decât, bineînțeles, într-un dispreț total față de statul democratic și față de cetățenii României, salvarea PNL-ului de la un dezastru electoral. Este practic colacul de salvare aruncat PNL-ului pentru a mai salva ceva din aparența unui partid fost liberal”, a comentat Lucian Voina.

De altfel, Voina spune că prin comasarea alegerilor europarlamentare cu cele locale nu se vor reduce costurile aferente organizării tururilor de scrutin programate pentru acest an. Este doar praf în ochii alegătorilor și o continuare a privilegiilor de care clientela politică a celor două formațiuni se bucură în prezent.

Banner Forta Dreptei tm 1000x100 1000x100 (4)

Mai mult ca sigur că vor exista secții de votare separate pentru tururile de alegeri locale și europarlamentare. Așadar, chestia cu economia făcută la bugetul statului pică și rămân doar interesele prin care baronii celor două partide își unesc forțele. Practic, prin comasarea asta politică, vor să continue cu aceleași privilegii pe care le au, vor să-și perpetueze oamenii în aceleași funcții pentru a-și mulțumi clientela de partid”, consideră liderul PMP.

Voina mai crede și că liberalii vor fi taxați din cauza apropierii de PSD, iar electoratul de dreapta se va reorienta înspre alianța formată din USR, PMP și Forța Dreptei.

Mai mult ca sigur că acest culoar de dreapta ne este net favorabil prin prisma faptului că PNL, sub o formă sau alta, este asimilat PSD-ului. Există un electorat care votează consecvent dreapta și care, mai mult ca sigur, nu se va regăsi în această construcție struțo-cămilă PSDNL, așa cum îmi place mie să o numesc de astăzi, pentru că într-o formă sau alta au fost trădați. Și aici mă refer la electoratul de dreapta care a votat mereu cu PNL. Un PNL care astăzi a ajuns să fie, nu remorca, ci brelocul PSD”, a conchis liderul PMP.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/