Luca Mălăiescu: Pentru PSD și chiar pentru dânsa, ar fi mai bine ca ministrul Carmen Dan să demisioneze!

1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

De la Oțelu Roșu, una dintre cele mai puternice organizații locale PSD din Caraș-Severin și chiar din țară, se cer în continuare capete după eșecul social-democraților la alegerile europarlamentare!

Luca Mălăiescu îi trezește pe social-democrați la realitate și le explică încă o dată, inclusiv celor care caută tot felul de scuze aberante, de ce PSD s-a brăbușit în numai doi ani și jumătate. „Sunt nemulțumiri, sunt și multe, chiar foarte multe dezamăgiri pentru scorul obținut la nivel național. Le spuneam colegilor mei acum un an că Liviu Dragnea ar trebui să facă un pas înapoi deaorece are o imagine foarte proastă în teritoriu. La vremea respectivă am fost acuzat de unii colegi din organizația județeană și chiar de la nivel național că am ceva personal cu președintele Dragnea sau că îi fac jocul domnului deputat Ion Mocioalcă, fostul președinte al organizației PSD Caraș-Severin. Iată că, timpul, din păcate, mi-a dat dreptate. S-a dovedit și faptul că nu am făcut jocul domnului deputat Ion Mocioalcă. Pro România a scos la Oțelu Roșu doar 8%! Nu am avut nimic nici cu Liviu Dragnea, din contră, dar am simțit pulsul oamenilor. Oamenii îmi spuneau că nu au nimic cu PSD, dar cu Liviu Dragnea să nu mai mergem înainte!”, a declarat Luca Mălăiescu.

Banner Forta Dreptei tm 1000x100 1000x100 (4)

Liderul PSD de la Valea Bistrei spune că e imperios necesar ca și alți apropiați ai lui Liviu Dragnea să dispară din prim-plan pentru ca partidul să aibă o șansă reală de a-și reveni după 26 mai. Codrin Ștefănescu și deputatul „Mitralieră” Cătălin Rădulescu înseamnă mult prea puțin! „Chiar dacă putem spune cu certitudine că a fost un vot anti-Dragnea, să nu uităm că s-au adunat în ultimul an nemulțumiri foarte mari la nivel național și față de alții. Această nemulțumire a fost transpusă împotriva PSD, această nemulțumire există, va continua și dacă nu se va întâmpla ceva foarte spectaculos eu cred că ea va crește, nicidecum să scadă! Doamna ministru Carmen Dan, fiind percepută ca una dintre apropiatele lui Liviu Dragnea, cred că ar fi mai bine pentru partid și, pentru dânsa chiar, să facă un pas în spate!”, a comentat Mălăiescu.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/