Luca Mălăiescu așteaptă tabletele comandate pentru elevii defavorizați

Deși elevii se apropie de vacanța de vară, administrația publică din Oțelu Roșu se gândește că nu vom scăpa prea curând de pandemie, astfel că investește în tablete pentru elevii cu situație materială grea. Tabletele vor fi folosite și din toamnă, consideră primarul Luca Mălăiescu.

Pentru alocarea gratuită a dispozitivelor electronice, edilul de pe Valea Bistrei a solicitat câte o anchetă la fiecare școală pentru a avea o imagine clară asupra elevilor ai căror familii nu-și permit achiziția unei tablete.

Am comandat 140 de tablete prin compania de telefonie cu care avem încheiat un contract. S-au făcut anchete la nivelul fiecărei școli, astfel că 70 de tablete vor fi distribuite la Liceul Bănățean și câte 35 de tablete la școlile generale numerele 1 și 3.”, ne-a declarat primarul orașului Oțelu Roșu.

Dispozitivele vor facilita desfăşurarea activităților didactice la distanță pentru elevii din medii defavorizate, înscriși în unitățile de învățământ preuniversitar de stat din Oțelu Roșu.

În ceea ce privește activitatea elevilor, studiul „Școala online. Elemente pentru inovarea educației” relevă faptul că trecerea bruscă la activitatea online a presupus în primul rând dificultăți tehnice (73%), apoi lipsa obișnuinței de a învăța cu ajutorul noilor tehnologii (71%), nivelul insuficient al competențelor digitale (68%), lipsa unui dispozitiv adecvat (65%), lipsa unui program bine structurat (65%), lipsa controlului și a monitorizării constante a activității lor (65%), acces limitat la Internet (64%), lipsa suportului/lipsa de interes/interdicții din partea adulților (59%).

FOTO:.click.ro

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/