VIDEO. Luat cu SMURD-ul după ce a părăsit secția de poliție? Acuză oamenii legii că l-au băgat în spital!

Un tânăr de 19 ani din Oravița susține că a intrat în conflict cu polițiștii, iar mâine e pregătit să depună plângere penală împotriva oamenilor legii care, fără milă, l-au bătut în secția de poliție.

Pavel Boicu declară că astăzi se afla în zona gării din oraș, de unde a vrut să își cumpere 5 pachete de țigări de contrabandă. Polițiștii însă l-au văzut și l-au luat pentru declarații la secție. Acesta spune că nu a declarat ceea ce au vrut oamenii legii, astfel că pentru a afla mai multe informații polițiștii i-au aplicat legea pumnului. Tânărul s-a ales cu mai multe vânătăi în zona abdominală, pe omoplat și pe tibie. De asemenea, s-a mai ales și cu un cucui în cap.

YouTube video

După ce a părăsit secția de Poliție s-a reîntors în zona gării, dar i s-a făcut rău. Trecătorii au apelat numărul unic de urgență 112 și au chemat medicii de ambulanță. În jurul orei 17.00, Pavel Boicu a fost transportat de urgență la Spitalul Orășenesc din Oravița pentru a i se acorda îngrijirile medicale de care are nevoie. Se află și în prezent în grija medicilor, sub perfuzii, pentru supraveghere timp de 12 ore.

pavel_boicu1 pavel_boicu2
Oficialii IPJ explică faptul că tânărul a ieșit nevătămat pe ușa poliției și că nu a ridicat nimeni un deget împotriva lui, dar povestea stă exact pe dos decât tânărul o povestește.

Mai exact, în cursul zilei de astăzi, polițiștii care patrulau în zona gării l-au zărit pe Pavel Boicu, care imediat ce i-a văzut pe oamenii legii a luat-o la sănătoasa și s-a ascuns sub o mașină. ,,Polițiștii l-au imobilizat și l-au condus la sediul poliției pentru a-l legitima, întrucât tânărul nu avea buletin asupra sa. La sediul Poliției, i-au confiscat 5 pachete de țigări și l-au amendat cu 2.000 de lei pe Legea 12, privind comerțul ilegal, a declarat Ancuța Chețan, purtătorul de cuvânt al IPJ Caraș-Severin.

Pavel Boicu este renumit în Oravița pentru comercializarea ilegală de tutun sârbesc, iar o perioadă bună din vremea minoratului a petrecut-o în spatele gratiilor.

Rămâi cu Express de Banat, revenim cu declarația tânărului contrabandist care îi acuză pe polițiști!

 

 

 

Comments

  1. siguranta si bataie says:

    Asta-i gasca de borfasi numita politie din Oravita care se imparte in doua cete: una care bate oameni pt 5 pachete de tigari, in frunte cu seful lor si alta (formata din doi bagabonti, ca nu le poti spune politisti) care e la dispozitia procurorului matrafoxat al urbei care o ia in freza indiferent de eveniment daca masa si dansul sunt pe gratis. Creaturile astea reprezinta legea …

  2. Bastos says:

    Masa,dansul si fetitele dupa care fuge in limba acest libidinos obez.

  3. Doru says:

    si ce daca e obez, el nu are suflet?

  4. det.colombo says:

    Uitati-va la asta , minte de ingheta apele, e contrabandist.

  5. doris says:

    Oricum Politia din Oravița este mafia( care face contrabanda cu tigari) împreună cu procurorii

  6. pavel says:

    sunt contrabandist ca am cumparat 5 pachete de tigari asa ceva rar mai auzi si nu are nici ub drept sa ma bată 4 polițai au dat in mine vai samar

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/