LPS Banatul, vicecampioană națională în Liga Elitelor U17! Săptămâna viitoare, fotbaliștii lui Cristi Petcu joacă finala Cupei României

Fotbaliștii de la Liceul cu Program Sportiv Banatul au primit duminică, la Buftea, medaliile de argint în Liga Elitelor U17, după ce au pierdut cu 4-1 finala cu Viitorul. Un scor destul de drastic după victoria categorică din semifinală a timișorenilor cu FCSB, dar partea bună e că vor întâlni din nou același adversar în finala Cupei României U17.

Fotbaliștii de la clubul lui Gheorghe Hagi au deschis scorul rapid, prin Voicu, în minutul 3. După 1-0 la pauză, Munteanu a marcat pentru dobrogeni două goluri în trei minute, iar apoi și Ilie a înscris pentru 4-0. Din minutul 79, Gladun de la Banatul a fost eliminat, dar totuși, elevii lui Cristi Petcu au marcat golul de onoare, prin Tymos. Cele două echipe vor juca din nou pentru un trofeu, vinerea viitoare, de la ora 11.00, în finala Cupei, de data aceasta la Mogoșoaia.

O finală la juniori, dar în Campionatul Național U19, a jucat și ACS Poli anul acesta, dar a pierdut-o cu 6-0.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/