Lovitură „de palat” la Palatul Copiilor din Timișoara: „Sunt situații în care unii directori uită că ar trebui să fie oameni”

Scandal uriaș la Palatul Copiilor din Timișoara, unde Inspectoratul Școlar Timiș a destituit-o pe directoarea instituției, Nina Daniela Gheju. Potrivit inspectorului școlar general al județului Timiș, Aura Danielescu, directoarea de la Palatul Copiilor a fost supusă unei cercetări disciplinare în urma căruia Consiliul de Administrație al Inspectoratului Școlar Timiș a decis destituirea din funcție.

Aura Danielescu susține că încă din cursul anului școlar 2018-2019, pe adresa Inspectoratului Școlar au început să ajungă sesizări referitoare la comportamentul abuziv al directoarei de la Palatul Copiilor, iar plângerile au fost reluate după începerea actualului an școlar. „Au venit din partea colegilor care sunt cadre didactice plângeri care reclamă un comportament complet neadecvat al doamnei director. Foarte multe situații descrise de colegii noștri au fost analizate de o comisie trimisă de la Inspectoratul Școlar pe parcursul a două luni de zile și s-au confirmat încălcări ale unor obligații din contractul de management și încălcarea unor acte normative în vigoare. Din păcate pentru noi, trebuie să recunoaștem că sunt situații în care unii colegi directori în momentul în care ajung pe funcții de conducere utilă că ar trebui să fie oameni, să fie colegi și comportamentul să fie un comportament adecvat funcției pe care o îndeplinesc la momentul respectiv”, a declarat Aura Danielescu.

Șefa ISJ Timiș a refuzat să ofere detalii despre acuzațiile concrete aduse directoarei de la Palatul Copiilor, susținând că Nina Daniela Gheju are posibilitatea să conteste decizia de schimbare din funcția de director. „Având în vedere că colega noastră este în perioada în care poate să depună o contestație, nu aș vrea să intru în detalii. Colegii au reclamat un comportament neadecvat, presiuni asupra colegilor și multe aspecte legate de conduita doamnei director. Este un director care a fost numit în urma promovării unui concurs. Comportamentul doamnei director a fost urmărit încă de anul trecut când au început primele sesizări venite din partea colectivului, dar și a părinților. Raportul întocmit de colegi a fost analizat în Consiliul de Administrație al Inspectoratului Școlar. Propunerea a fost aceea de a o elibera pe doamna director din funcție”, a mai declarat Aura Danielescu.

„Procedura pe care au urmat-o eu o detest”

Nina Daniela Gheju a refuzat să comenteze acuzațiile aduse, susținând doar că va contesta decizia de destituire în instanță, reclamând în primul rând vicii procedurale. „În momentul în care voi lua punct cu punct ce scrie pe decizia Inspectoratului, voi vedea care este situația reală și ce au scris ei acolo. În orice caz, din start mi se pare o treabă abuzivă care rezultă din procedura cu care au făcut lucrul acesta. Procedura pe care au urmat-o eu o detest și o voi contesta. Nu mi se par lucruri de fond, mi se par lucruri de formă și aceste lucruri de formă ar trebui aduse la cunoștință prima dată directorilor și după aceea să îi penalizezi, să îi sancționezi sau să îi destitui. Nu a fost o cale corectă, nici din punct de vedere legal, nici din punct de vedere uman”, a declarat Nina Daniela Gheju.

Acuzațiile aduse directoare demise

Potrivit unor surse apropiate cazului, directoarei demise de la Palatul Copiilor i se aduc acuze legate de componenta financiar-contabilă, dar și de disfuncționalități în prelucrarea datelor cu caracter personal și în organizarea unor concursuri pentru ocuparea unor funcții vacante. Cele mai grave fapte ar fi însă cele legate de relația cu subalternii. Surse din cadrul Palatului Copiilor au declarat că angajații instituției erau terorizați de Nina Daniela Gheju, care este acuzată inclusiv de faptul că a instalat camere de supraveghere și în timp ce era în concediu îi urmărea pe subalterni, pe care îi suna să le dea dispoziții. Directoarea demisă de la Palatul Copiilor a negat toate aceste acuzații.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/