Loteria bonurilor fiscale a fost desființată

stiri de la politia timisoara barbat pradat de bani la gara de nord

Loteria bonurilor fiscale, care consta în extragerea aleatorie de numere, în vederea acordării de premii în bani, persoanelor fizice rezidente şi nerezidente în România, deţinătoare de bonuri fiscale care atestă cumpărarea de bunuri sau servicii pe teritoriul României, a fost desfiinţată oficial.

Loteria bonurilor fiscale a fost desfiinţată oficial ca urmare a publicării OUG 85/2022, publicată în Monitorul oficial nr. 594, care prevede, printre altele desfiinţarea acesteia având în vedere că aceasta nu mai reprezintă o metodă eficientă de combatere a evaziunii fiscale.

„Având în vedere faptul că, faţă de condiţiile existente la data la care a fost reglementată organizarea Loteriei bonurilor fiscale, în prezent, operatorii economici din România sunt dotaţi cu aparate de marcat electronice fiscale, care au fost, în cea mai mare parte, conectate la sistemul informatic al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi transmit zilnic informaţii privind încasările realizate de comercianţi, ceea ce permite administraţiei fiscale să identifice situaţiile de neconformare şi, totodată, selectarea eficientă a contribuabililor în vederea efectuării de controale operative în scopul combaterii evaziunii fiscale”, conform documentului oficial.

Loteria bonurilor fiscale a fost suspendată începând cu a doua jumătate a anului 2020, conform Ordonanţei de Urgenţă nr. 153 din 3 septembrie 2020, pentru instituirea unor măsuri fiscale de stimulare a menţinerii/creşterii capitalurilor proprii, precum şi pentru completarea unor acte normative, publicată în Momitorul Oficial nr. 817 din 4 septembrie 2020.

În plus, documentul prevede şi „faptul că nepromovarea prezentului act normativ ar avea consecinţe negative în sensul că ar conduce la cheltuirea nejustificată a resurselor bugetare necesare pentru organizarea Loteriei bonurilor fiscale, tocmai într-o conjunctură economică şi politică ce reclamă administrarea prudentă a resurselor bugetare”.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/