Lolea a căzut în groapa pe care Dunca i-o săpase lui Bașag!

lolea dunca

Șeful județului a demonstrat încă o dată că e total pe dinafară, atât politic, cât și administrativ, executându-l fără să-și dea seama pe Viorel Lolea din Consiliul de Administrație al Spitalului Județean de Urgență Reșița!

Romeo Dunca s-a umplut de ridicol la cea mai recentă ședință a Consiliului Județean Caraș-Severin. Deși știa că PNL a pierdut din cauza sa majoritatea în favoarea opoziției, președintele CJ a insistat pentru a nu știu câta oară cu revocarea lui Viorel Bașag din Consiliul de Administrație al spitalului. Să ceri așa ceva când știi că nu ai nicio șansă nu poți decât stârni hohote de râs. În fața unei astfel de situații, unul ca Ioan Crina, care știe și politică, și administrație publică, a punctat imediat. A venit cu un amendament la proiectul inițiat de președinte, a propus revocarea liberalului Viorel Lolea din forul de conducere al spitalului. La vot, nicio surpriză. Bașag a rămas, Lolea a fost demis. Ba, mai mult, în locul lui opoziția a instalat-o pe Oana Glăvan Cenan. Astfel, liberalii au pierdut nu numai majoritatea în Consiliul Județean, ci și controlul asupra Spitalului Județean.

Pierdut pe holurile palatului administrativ după o astfel de gafă, Romeo Dunca i-a căutat în zadar din priviri pe colegii săi de partid. Aceștia se împrăștiaseră repede după ce au fost ridiculizați. Dar fiecare dintre ei și-o merită, pentru că niciunul nu are curajul să-i spună în față președintelui ce gândește. Liberalii trăiesc unele dintre cele mai grele momente ale lor în Consiliul Județean Caraș-Severin și asta doar pentru că lui Romeo Dunca i s-a dat mână liberă, putere deplină, deși politica și administrația publică sunt altceva decât mersul pe bicicletă.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/