Joburile din Oravița, în ,,standby”, din lipsă de curent!

Societatea italiană Sc Faro Tecnica are în plan, încă din vară, crearea unui număr considerabil de locuri de muncă în Oravița. Chiar dacă toate demersurile pentru deschiderea firmei au fost încheiate la nivel local, lipsa implicării firmei de energie electrică a făcut ca demararea producției să fie amânată pentru primăvară.

Dificultățile în demararea producției au fost întâmpinate, spun oficialii, din cauza întârzierilor considerabile venite din partea Enel. Firma italiană s-a angajat că își va începe activitatea la sfârșitul lunii septembrie, aducând automat cu sine cel puțin o sută de locuri de muncă. De asemenea, contractul cu Enel a fost semnat în luna august a acestui an.

Reprezentanții Enel ar fi trebuit să înceapă montarea contoarelor pentru energie eletrică la începutul lunii septembrie. Acest lucru nu s-a întâmplat, însă. Cu toate că atât reprezentanții firmei italiene, cât și primăria au făcut nenumărate sesizări către Enel, a fost nevoie de patru luni până ce aceștia să se mobilizeze și să înceapă demersurile necesare. Din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, investitorii străini nu își vor putea începe activitatea decât în primăvara anului viitor.

Oficialii orașului, alături de conducerea firmei, consideră că dezinteresul venit din partea firmei de energie electrică este principalul responsabil pentru amânarea dechiderii firmei. Situația este cu atât mai gravă cu cât, în acest fel, a fost amânată practic deschiderea unei importante surse de locuri de muncă pentru locuitorii din Oravița.

,,S-a întârziat foarte mult racordarea la energie electrică. Având în vedere faptul că societatea depinde foarte mult de puterea electrică, nu își putea începe activitatea fără ca aceste lucrări să fie finalizate. Enel nu a dat curs până luna aceasta solicitărilor noastre. Am făcut demersuri la Enel atât noi, cât și primăria. Activitatea firmei trebuia începută undeva la mijlocul lunii septembrie, contractul cu Enel a fost semnat încă din august și urma ca ei, din 2 septembrie, să înceapă montarea contoarelor. Suntem deja în decembrie. Degeaba aduceam utilajele dacă nu avem energia necesară pentru a le pune în funcțiune. Am fost în imposibilitatea de a începe activitatea și nu din cauza noastră, ci din cauza faptului că această problemă cu energia electrică s-a mișcat destul de greu. Nu se ridică problema ca investitorul să își retragă investiția, deocamdată. Proiectul este foarte bun și de mare amploare, e păcat că se întârzie din motive colaterale. Societatea a făcut deja investiții acolo pentru a-și desfășura activitatea. E clar că există bună intenție atât din partea noastră, cât și din partea primăriei”, a declarat avocata firmei italiene.

Nici primarul Dumitru Ursu nu se declară mulţumit de această situație. ,,A întârziat demararea investiţiei din cauza întârzierilor de la Enel. Cu toate presiunile noastre, tot nu ne-au montat la timp contorul, nu ne-au rezolvat cu curentul. Investitorii nu vor putea începe acum, în decembrie, aşa că am amânat totul până în primăvară. Investiţia va fi amânată doar pentru că nu au montat ei contorul.”

Rămâi cu Express de Banat pentru a afla reacția firmei de energie electrică în fața acestor acuzații!

CITEȘTE ȘI: ITALIENII INVESTESC LA ORAVIȚA

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/