Locuri de muncă pentru persoanele aflate în dificultate

Găsirea unui loc de muncă poate fi mai dificilă pentru persoanele care nu mai sunt la prima tinerețe sau, dimpotrivă, pentru tinerii fără experiență și fără studii superioare. În acest sens, vineri se organizează la Timișoara Bursa locurilor de muncă pentru persoanele aflate în dificultate, tocmai pentru a recruta personal necalificat sau slab calificat pentru firmele din Timișoara.

Bursa va avea loc între orele 10.00 și 14.00, la Complexul de Servicii Sociale „Sf. Francisc” din cadrul Direcției de Asistență Socială a Municipiului Timișoara, Str. Telegrafului Nr. 8. Conform legii, angajatorii primesc subvenții dacă angajează absolvenţi ai unor instituţii de învăţământ, şomeri peste 45 de ani sau şomeri care sunt părinţi unici întreţinători ai familiilor monoparentale, tineri expuşi riscului marginalizării sociale, persoane cu dizabilităţi, şomeri neindemnizaţi, tineri NEETs.

Timp de un an, angajatorii vor primi pentru fiecare angajat o sumă a cărei valoare este fixă sau raportată la indicatorul social de referinţă.

Sursa foto: socialtm.ro

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/