Locuitorii din județul Timiș care nu colectează selectiv rămân cu gunoiul în tomberon

tomberon
La nivelul județului Timiș a început o campanie de informare cu privire la colectarea separată a deșeurilor. Pentru început, pe tomberoanele în care gunoiul este pus aiurea vor fi lipite etichete galbene, iar dacă acțiunea se repetă, vor fi lipite etichete roșii. Asta înseamnă că tomberonul nu se mai ridică și vor fi aplicate amenzi.
„Colectare selectivă – obligație legală” este numele campaniei de informare și conștientizare a locuitorilor din Timișoara și alte 55 de localități din județul Timiș cu privire la colectarea separată a deșeurilor care a fost lansată ieri de către Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Deșeuri Timiș, împreună cu Consiliul Județean Timiș și operatorul de salubrizare Retim.
Colectarea selectivă corectă a deșeurilor din gospodării nu este o modă, nu este o activitate opțională, nu este un “nice-to-have”, este o obligație legală pe care cu toții o avem. Timișenii trebuie să înțeleagă că gesturile simple, mici, aparent banale, care poate ne scot din zona de confort, pot avea consecințe benefice sau devastatoare. În perioada următoare nu este vorba despre cât de multe pubele necolectate vom avea pe străzi, sau despre cât de multe amenzi vor da organele abilitate, este vorba doar despre cum reușim să facem pași înainte astfel încât să fie și-n Timiș “ca afară”, cum ne place să tot spunem”, a declarat Cristian Moș, vicepreședintele Consiliului Județean Timiș și președintele Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Deșeuri Timiș.
Dan Pascu, directorul general al Retim, a explicat că în cadrul acestei campanii vor fi aplicate etichete galbene pe pubelele în care gunoiul a fost aruncat aiurea. Dacă situația se va mai repeta, pe tomberoane vor fi aplicate etichete roșii, ceea ce înseamnă că nu se mai ridică deșeurile. Totodată, urmează să fie aplicate și amenzi de către polițiștii locali, care sunt cuprinse între 500 și 1.000 lei, în cazul persoanelor fizice, și 1.000 și 2.000 lei, în cazul persoanelor juridice.
Noi vorbim despre o nouă normalitate, este obligatoriu să colectăm separat. Pentru asta, la nivelul comunității se plătesc milioane de lei, de exemplu, într-un municipiu ca Timișoara, și sute de mii de lei în comune sau în sate deja penalități la Fondul pentru Mediu. Urmează ca în anii următori aceste amenzi și penalități să crească la sume de câteva ori mai mari. Sunt bani pierduți. La nivel individual suntem pasibili de efectul legii. Primăriile sunt obligate să-i amendeze pe cei care nu colectează separat. Așa cum suntem obligați să parcăm unde este voie să parcăm, așa cum suntem obligați să trecem strada pe unde este voie să trecem, așa trebuie să colectăm deșeurile separat. Noi vom începe să aplicăm legea cum poate nu s-a aplicat până acum”, a afirmat Dan Pascu.
De asemenea, Romeo Ursu, directorul executiv al ADID Timiș, a precizat că la nivelul județului gradul de valorificare al deșeurilor este scăzut pentru că gunoiul nu este colectat selectiv.
Avem un grad de valorificare destul de scăzut, dacă nu pot să spun scăzut. Motivul principal este colectarea neselectivă. Observăm la nivelul județului, în urma monitorizărilor pe care le facem, adică ne uităm în pubelă, că în pubela neagră se găsește foarte mult deșeu reciclabil, care în mod normal trebuie să fie în pubela galbenă. Fiind în pubela neagră, nu mai poate fi corect selectat, procesat și valorificat, așa că de multe ori ajunge la groapă, la depozit”, a detaliat Romeo Ursu.
1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/