În urma exploziei care i-a lăsat pe drumuri, locatarii evacuați cer ajutorul oamenilor cu suflet. Expertizele realizate până acum au constatat că imobilul este nelocuibil, nimeni nu se poate întoarce acasă. Evacuații apelează la cetățeni pentru a-și putea consolida apartamentele și a se întoarce la casele lor.
Lipsiți de altă soluție, locatarii blocului explodat și-au creat o asociație prin care cer ajutor. Aceștia fac apel la toate persoanele fizice și juridice care au posibilitatea să-i sprijine financiar. Banii strânși vor fi folosiți pentru consolidarea structurii de rezistență a blocului, grav avariată în urma exploziei.
,,Suntem vinovaţi că am locuit în acest bloc. Suntem vinovaţi că am supravieţuit exploziei. Vinovăţia noastră nu justifică clipele de groază petrecute în acea zi de marți, când am realizat ce repede se poate termina totul”, este strigătul de ajutor al familiilor evacuate.
Sunt multe persoane binevoitoare care au sărit în ajutor fără a mai aștepta apelul umanitar al celor evacuați. Foarte mulți cetățeni s-au sesizat și au cerut deschiderea unui cont unde să poată ajuta financiar. Asociația de locatari de pe Aleea Vlădeasa are deschisă și o pagină pe una dintre rețelele de socializare. Cei care vor să ajute, chiar dacă nu dispun de posibiltăți financiare, sunt rugați să promoveze apelul umanitar al locatarilor, pentru ca acesta să ajungă la cât mai multe persoane.
De asemenea, pentru cei care vor să contribuie cu donații financiare, sunt puse la dispoziție trei conturi bancare. Pentru donațiile în lei se pot depune bani la RO93BRDE110SV33805911100 sau RO16BTRLRONCRT0231369201. Donațiile în euro se pot face în contul RO30BRDE110SV33806201100.