Liviu Dragnea: Sorin Grindeanu nu a ajuns premier datorită anumitor parlamentari din Timiș și Caraș-Severin!

După demiterea Guvernului prin moţiunea de cenzură, care a trecut cu 241 de voturi pentru, au venit reacţiile principalilor protagonişti, Liviu Dragnea şi Sorin Grindeanu. Dar şi-a anunţat intrarea în scenă şi preşedintele Klaus Iohannis.

Liderul PSD cere iertare românilor

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, le-a cerut iertare românilor pentru greşeala pe care a făcut-o numindu-l în funcţia de premier pe Sorin Grindeanu, afirmând că nu îi vrea răul fostului premier, ci îi doreşte… să fie foarte atent şi să aibă grijă.

„În primul rând, vreau să îmi cer iertare tuturor românilor pentru greşeala pe care am făcut-o, în sensul că ar fi trebuit să discutăm mai mult în partid despre variantele de prim-ministru. (…) Ca şi garanţie (pe care o voi oferi, n.r.) vor fi discuţiile care se vor purta în zilele următoare până când vom ajunge la o propunere unică pentru a merge la Cotroceni”, a declarat preşedintele PSD, întrebat ce garanţie le va da românilor că PSD nu îşi va mai da jos propriul guvern. „Repet, am crezut în acest om, nici acum nu am nici un fel de problemă personală cu el, nu îi doresc răul, îi doresc să fie foarte atent şi să aibă grijă în continuare”, a spus Dragnea.

Nu vor fi excluderi din partid dictate de la centru!

Liderul PSD a susţinut, după trecerea moţiunii, că fiecare organizaţie a PSD va discuta, în perioada următoare, despre parlamentarii social-democraţi care au votat împotriva moţiunii de cenzură sau au absentat, decizia privind excluderea aparţinându-le, informează Mediafax.

Întrebat dacă vor fi excluşi parlamentarii PSD care au votat împotriva moţiunii de cenzură, Dragnea a răspuns: „Iar vreţi să-mi spună că sunt foarte autoritar? Azi nu discutăm despre vânătoare de vrăjitoare. Miza noastră după această moţiune de cenzură nu e cum plătim nişte poliţe(…) Am stabilit cu colegii şi fiecare organizaţie, în zilele următoare, va discuta fiecare caz în parte. (…) Asta vor discuta în organizaţiile lor. Vor avea cred o discuţie foarte interesantă”, a adăugat Dragnea.

Întrebat de ce nu decide tot CExN excluderea, ca în cazul Grindeanu şi Ponta, Dragnea a răspuns: „CExN decide în condiţiile în care organizaţiile nu iau decizii”.

Întâlnire nocturnă! I-a promis Grindeanu lui Mocioalcă funcţii, ministere?…

Dragnea a mai spus că Grindeanu şi Ponta nu mai sunt membri PSD. „Din partea mea sau din partea colegilor mei, domnul Grindeanu nu va avea de suferit. Aş vrea să lămurim lucrurile astea. Noi nu începem o vânătoare de vrăjitoare. (Sorin Grindeanu, n.r.) nu mai este membru PSD. El trebuie să fie atent, după părerea mea, la cei cu care s-a aliat, la cei cu care s-a înconjurat, la ce au făcut acolo, în zilele trecute. Acolo să aibă grijă, cu noi nu are nicio problemă”, a spus Dragnea.

Când a zis „ce au făcut acolo“, Dragnea s-a referit la nişte întâlniri nocturne ce ar fi avut loc la Vila Lac 1 între premier şi câţiva social-democraţi, în care s-ar fi discutat despre „funcţii, dregătorii, ministere şi afaceri” şi s-au promis lucruri irealizabile. „Nu a ajuns premier datorită celor baricadaţi în Palatul Victoria, nici celor cu care s-a mai întâlnit în nopţile astea pe la Vila Lac 1. (…) La toate întâlnirile nocturne la care aţi fost cei câţiva colegi despre ce s-a discutat? Despre funcţii, despre dregătorii, despre ministere şi despre câteva afaceri, poate. S-a discutat cumva acolo despre România, despre români, despre sănătate, educaţie, pensii, salarii? Categoric nu. La toate întâlnirile nocturne respective s-au promis lucruri irealizabile. Am vorbit cu un coleg azi noapte, târziu şi l-am întrebat tu ce spui joi acasă? Că ai votat împotriva României sau împotriva propriului partid pentru o funcţie sau pentru o afacere?”, a spus Liviu Dragnea.

La rândul său, Sorin Grindeanu a confirmat, după votarea moţiunii, că a existat o întâlnire la Vila Lac 1, la care a(u) participat şi parlamentar(i) din Caraş-Severin. Declaraţia exactă?„La Vila Lac 1 m-am întâlnit cu Victor Ponta şi cu parlamentari din Timiş, din Caraş…“, a detaliat Grindeanu. Niciunul dintre parlamentarii cărăşeni nu a amintit până acum despre o astfel de întâlnire! Cel care cu siguranţă ar fi putut s-o facă, dacă voia, este deputatul Ion Mocioalcă, preşedintele PSD Caraş-Severin fiind cel mai îndreptăţit, din punct de vedere politic cel puţin, să-i fi reprezentat acolo pe social-democraţii din judeţ.

„Miniștrii trebuie să vină la muncă până va fi un nou guvern“

Sorin Grindeanu a declarat, la scurt timp după ce majoritatea parlamentară a decis demiterea Guvernului prin moțiune, că speră ca situația să nu se repete peste șase luni și că va rămâne în PSD.

„Sper ca votul de azi din Parlament să nu fie o mare greșeală, iar PSD să numească viitorul premier. Important este să ieșim din acest blocaj și să transmitem investitorilor că România rămâne un mediu stabil. Românii să simtă cât mai puțin efectele crizei politice”, a declarat Sorin Grindeanu, după ce Cabinetul său a picat prin moțiune de cenzură, informează Mediafax.

„PSD nu e nici a lui Dragnea, nici a lui Grindeanu. Partidul trebuie să rămână unit. Voi rămâne în PSD. Partidul nu trebuia să treacă prin această încercare, să își dea propriul guvern jos. Sper ca în 6 luni să nu fim într-o situație similară. Miniștrii trebuie să vină la muncă să își facă datoria, până va fi un nou guvern. Am ales calea cea mai grea, să nu accept compromisiuni și funcții, să nu fac înțelegeri, să nu mă rog de nimeni”, a spus Grindeanu.

Încă un guvern de sacrificiu?

Premierul în exerciţiu îl sfătuieşte pe succesorul său, oricare va fi acesta, „să nu creadă în prietenia lui Liviu Dragnea”, afirmând că și-ar dori să nu mai existe „agende ascunse” în relația dintre președintele PSD și premier. Grindeanu a reiterat că își dorește ca viitorul premier să fie de la PSD. „Asta rămâne de văzut. În al doilea rând, mi-aș dori de la relația Liviu Dragnea – premier, nu știu, că știu vreo cinci posibili viitori… to be elected, ca să fiu mai exact, mi-aș dori să nu existe agende ascunse și scopuri ascunse, pentru că eu am avut această senzație, în ultima lună, când chiar mi s-a și spus: tu chiar nu știai că e guvern de sacrificiu? Nu! Eu mi-am făcut treaba, dovadă sunt rezultatele economice. În continuare cred că aceasta e calea corectă. Până când dl Liviu Dragnea nu va înțelege că este primul-ministru este al României, dat de o majoritate din Parlament, dar e prim-ministrul României, nu este prim-ministrul PSD, există o diferență”, a subliniat Grindeanu.

Preşedintele Iohannis, consultări cu partidele. Dar abia săptămâna viitoare!

Încă premierul Sorin Grindeanu a avut o discuție telefonică, miercuri, cu Klaus Iohannis, după anunțarea rezultatului moțiunii de cenzură, el anunțându-l pe șeful statului printr-un SMS, practic acceași metodă pe care a folosit-o președintele când l-a anunțat, în decembrie, că a acceptat desemnarea sa ca premier.

„Eu l-am informat pe dl președinte despre situația și votul din Parlament, cum era absolut normal. Vorbim totuși de o țară democratică, democrată și membră a UE. După accea am avut o discuție telefonică. Dar informarea vis-a-vis de vot a plecat de la mine către președinte, prin SMS. După aceea a urmat o discuție telefonică”, a precizat premierul în exerciţiu Sorin Grindeanu. El nu a vrut să spună cine a sunat, afirmând că „este prea puțin important” cine a inițiat apelul telefonic.

Luni, partidele vor fi chemate la consultări în vederea formării noului Guvern, a anunțat Mădălina Dobrovolschi, purtătorul de cuvânt al Președinției.

„Președintele a fost informat și a luat act de rezultatul votului din Parlament. Președintele va convoca consultări cu partidele parlamentare pentru ziua de luni, în vederea formării unui nou guvern. Vă reamintesc faptul ca președintele României participă joi și vineri, la Bruxelles, la reuniunea de vară a Consiuliului European”, a declarat, pentru Mediafax, purtătorul de cuvânt al Președinției.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/