Liviu Dragnea, mic copil în comparație cu actualul președinte PSD

untitled design set 970x90 px

Parlamentarul de Timiș, Alina Gorghiu, a afirmat marți, în Parlament, că Liviu Dragnea „era mic copil” față de actualul președinte al Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu. Senatorul PNL susține că PSD a convocat Biroul Permanent Reunit în ședință, însă „a uitat să vină”.

„E o situaţie fără precedent în Parlamentul României. Mi-e teamă că foarte curând o să ajungem eu şi colegii mei din PNL la concluzia că domnul Dragnea, atunci când conducea Camera Deputaţilor, era mic copil faţă de actuala conducere a PSD, care convoacă şedinţa Birourilor Permanente Reunite şi uită să mai ajungă. Nici măcar un semn de politeţe, un anunţ de confirmare să fi făcut şi să ne spun din propria iniţiativă că boicotează această şedinţă convocată chiar de domniile lor. Am apelat la un telefon către preşedintele Camerei Deputaţilor care a avut amabilitatea să-mi spună că nu va intra în această şedinţă. De ce? Probabil că va comunica public la momentul oportun”, a declarat Alina Gorghiu, în Parlament.

Reacția vine în contextul în care ședința Biroului Permanent Reunit a fost amânată din lipsă de cvorum, după ce parlamentarii PSD nu s-au prezentat.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/