Elevii lui Aihan Omer pot încheia socotelile înainte de ultima etapă a turneului de baraj de la Sebeş.
Handbaliştii reşiţeni au făcut un meci foarte bun împotriva lui CSM Călăraşi, echipă cu mari ambiţii şi cu o importantă susţinere financiară, dar întâlnirea de ieri e deja istorie. Aihan Omer şi-a montat elevii astfel încât să risipească emoţiile fanilor reşiţeni încă de astăzi. Un succes în faţa moldovenilor ne-ar asigura menţinerea în Liga Naţională indiferent de ceea ce se va întâmpla mâine, în ultimul meci, cel cu HC Argeş Piteşti.
[slickr-flickr search=”sets” set=”72157644523385947″]
Încrâncenarea cu care s-a jucat ieri a lăsat urme, Vaidasigan având şanse mici să joace. Petrea şi Grigoraş au şi ei probleme, dar ambii se vor afla pe teren. Vaidasigan va ieşi la încălzire alături de ceilalţi jucători şi, în funcţie de cât de intense sunt durerile pe care se resimte la spate, va intra sau nu în joc. HC Caraş-Severin e încurajată şi astăzi de galeria „Vulturii Semenicului”, dar şi de alţi suporteri ai echipei care au făcut deplasarea la Sebeş.
[slickr-flickr search=”sets” set=”72157644924376231″]
Ora 16.40 – Ilie Vaidasigan a luat loc pe bancă resimţind dureri puternice. Aihan Omer nu va putea conta pe el la meciul de astăzi şi sunt şanse minime ca el să fie refăcut pentru întâlnirea de mâine.
Ora 16.45 – Partida HC Caraş-Severin – CS U Suceava va fi arbitrată de perechea Din/Dinu, cei mai valoroşi arbitri români ai momentului. În Sala Sporturilor din Sebeş a ajuns şi galeria reşiţeană, care domină deja fondul sonor.
[slickr-flickr search=”sets” set=”72157644883313536″]
Min. 1 – A început partida. Primul atac aparţine moldovenilor. Ne apărăm cu Grozăvescu, Rohozneanu, Sas, Petrea, Stan şi Marta. În poartă e Ionescu. Scorul e egal, 1-1, după primele atacuri.
Min. 4 – 3-1 pentru CS U Suceava. Iese Ionescu, intră Marocico.
Min. 8 – 4-3 pentru moldoveni.
Min. 10 – Se joacă tare. Miza îşi spune cuvântul. Deocamdată portarul Sucevei face diferenţa. Scorul e 5-3 pentru CS U.
MIn.15 – Reşiţenii îl iau la ţintă pe portarul moldovenilor. CS U Suceava conduce cu 6-4.
Min.16 – Suceava s-a desprins la trei goluri şi l-a obligat pe Aihan Omer să ceară timp de odihnă. Scorul e 7-4.
Min.20 – Time-out şi pentru Suceava după o acţiune prelungită de atac la care reşiţenii s-au apărat foarte bine. Apără Marocico! Sas scoate prima eliminare a meciului, Marta înscrie şi scorul e 7-5 pentru CS U.
Min. 24 – Poarta nu merge. Marocico iese, Omer îl trimite între buturi pe Andi Sămânţă. Suceava are trei goluri, 10-7. În Sala Sporturilor din Sebeş a ajuns şi galeria moldovenilor. Ei domnină acum fondul sonor.
Min.28 – Sas egalează!
Pauză. Suceava conduce Reşiţa după primele 30 de minute cu 12-11.
MIn. 31 – A început repriza secundă. Turcu a restabilit egalitatea de la 7 metri, 12-12.
Min. 37 – Reşiţa preia conducerea, 14-13!!!
Min.41 – 15-13 pentru HC Caraş-Severin. Vulturii Semenicului îşi domină acum rivalii veniţi de la Suceava. Time-out CS U Suceava!
Min.45 – Ne desprindem. 17-14!
Min. 48 – Petrea înscrie senzaţional la limita pasivului şi scorul e 19-14!
Min. 50 – 19-15!
Min.52 – Reşiţa are patru goluri avans, dar Grigoraş a ieşit accidentat. Se resimte la umăr şi e posibil să nu mai intre până la final!
Min.54 – Probleme pe final pentru Aihan Omer. Grigoraş e lovit serios, Stan e trimis afară de arbitri deoarece sângerează. Are gura spartă!
Min.57 – Momente dramatice. Reşiţa în patru! Scorul 20-17!
Min.58 – Ne apărăm bine, scăpăm fără gol cu doi oameni mai puţin.
Min.59 – Încă o eliminare în tabăra noastră. Terminăm meciul cu un om mai puţin, dar nu se mai poate întâmpla nimic, 22-18!
Final. Victorie!!!! 23-18! Reşiţa rămâne în Liga Naţională!
,,Am demonstrat că merităm să rămânem în Liga Naţională. Jucătorii au dat dovadă încă o dată de caracter şi de dăruire. Cu un efectiv foarte redus, nu e deloc uşor să joci trei meciuri în trei zile într-un astfel de ritm. Nu cred că meritam să ajungem aici, dar dacă aşa s-a întâmplat mă bucur că am dovedit faptul că HC Caraş-Severin trebuie să rămână în prima ligă. Echipa asta nu va dispărea din Liga Naţională, aşa cum vor unii!”, a declarat, după meci, profesorul Aihan Omer.
Ghinion pentru un hoț din județul Constanța care a fost prins, într-o locuință din municipiul de pe Timiș și Sebeș, la furat. Vecinii l-au surprins în flagrant delict și...
Zeci de locatari, evacuați dintr-un bloc din centrul Timișoarei
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2024 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281