Lista pentru anul nou! Reabilitarea Podului de Fier, obiectiv prioritar pe 2019 al administrației lugojene

La fiecare final de an, administrația lugojeană devine extrem de optimistă pentru ce va fi în noul an. Și chiar dacă proiectele nu se concretizează, optimismul rămâne. De aceea, o parte importantă din obiectivele anunțate de primarul Francisc Boldea sunt aceleași ca anul trecut sau chiar cu doi ani în urmă. Printre acestea se numără bazinul acoperit și ștrandul municipal, două tinichele care deja atârnă în pomul de Crăciun al nerealizărilor actualei administrații a Lugojului.


Pe de altă parte, primarul Francisc Boldea afirmă că deja mandatele sale au dat rod, mai ales pe partea de infrastructură, ceea ce îl îndeamnă la o perspectivă pozitivă pentru 2019.

„De la 32% suprafaţă carosabilă asfaltată în 2008, când am preluat primul mandat de primar, azi am ajuns la 95% străzi cu asfalt. Continuăm acum cu toată zona centrală a oraşului. Ea va fi remediată printr-un strat de uzură, pentru care toată documentaţia a fost realizată. Lucrarea va costa peste 2.000.000 de lei”, declară Boldea.

Prioritară rămâne reabilitarea Podului de Fier, inaugurat de austrieci la 1902 şi ieşit de mult din garanţie, nu mai poate suporta amânare.

„Există pericolul real al blocării circulaţiei, iar Lugojul nu rezistă doar cu circulaţia pe Podul de Beton. Oricine îşi dă seama de asta. Am luat aşadar modelul de la Timişoara, unde Podul Dragalina, considerat monument istoric este încadrat de două poduri noi pe o parte şi pe cealaltă, fiecare cu o direcţie de mers”, a mai precizat primarul Francisc Boldea.

Orice reabilitare pentru funcţionarea vechiului pod ar presupune o înlocuire aproape totală a părţii metalice distinctive, care se găseşte şi pe stema Lugojului, ca reper arhitectonic al urbei.

„Nu vrem ca podul să își piardă farmecul după peste un secol de funcţionare, aşa că acest va rămâne o punte pietonală, cu terase şi flori”, îşi explică intenţiile primarul.

Pentru refacerea acestui simbol al oraşului, consultarea va fi asigurată de firma VCE din Capitala Austriei. Viena Consulting Engineering (VCE) are o experienţă de 70 de ani în domeniul construcţiilor podurilor. În prezent, austriecii de la VCE contribuie la realizarea de poduri în Timişoara, Cluj Napoca, Bucureşti şi alte oraşe din ţară.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/