Lipsa sprijinului real pentru mediul de afaceri, un bumerang pentru Guvernul liberal?

gif card de energie dacus 1000x100 alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Pentru soluțiile care au avut efect doar la nivel declarativ Guvernul liberal va trebui să achite nota de plată și asta pentru că afacerile mici și mijlocii se luptă în continuare să evite sapa de lemn, o luptă în care ar putea pierde definitiv dacă numărul alarmant al noilor cazuri de infectare cu virusul ucigaș va schimba din nou regulile jocului.

„O parte din măsurile luate de către Guvernul României au fost foarte bune, însă acesta nu a fost aplecat spre problema oamenilor de afaceri și vorbim aici despre afacerile micuțe, mai ales cele care vizează segmentul turistic. Dacă nu le vor da posibilitatea să își desfășoare activitatea, din păcate, vom ajunge în situația în care acestea vor fi plătite din bugetele naționale.”, a explicat primarul orașului Moldova Nouă, omul care și-a luat adio de la propriul business pentru administrația publică.

Edilul-șef de la Dunăre consideră că cea mai grea palma dată Guvernului Orban a venit din partea celor angrenați în industria ospitalității, acolo unde lacătul pus pe restaurante îi forțează pe clienți fie să servească masa în ploaie, dacă vremea este nefavorabilă, fie să renunțe la această idee.

1000x100 (3)

„Cred că o abordare incorectă a funcționat în ceea ce îi privește pe cei care își desfășoară activitatea în zona food, terase etc. Părerea mea este că se putea desfășura activitatea și în interiorul restaurantelor, evident, cu păstrarea distanței pentru că mai sunt și momente când plouă și tu nu poți să stai la terasă, nu poți să organizezi niciun eveniment deoarece nu ai cum să te retragi pe interior. Cred că aici, Guvernul României trebuia să fie mai atent și să se gândească ce vor face oamenii de afaceri și angajații lor în cazul în care nu ar mai putea să își desfășoare activitatea. Actualul guvern va primi o mare penalizare de la mediul de afaceri pentru că este prea puțin îndreptat să ofere un sprijin real.”, a adăugat primarul oraşului din Clisura Dunării.

Sursa foto principal: capital.ro.

Sursa foto: digi24.ro.


publicitate Timisoara banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/