Mediul online și neaducerea la cunoștința publicului a tuturor investițiilor făcute pentru binele țării reprezintă principalele motive care i-au îngropat pe social-democrați, la alegerile din 2019, atrage atenția unul din edilii-șefi din Clisura Dunării!
Primarul social-democrat din Caraș-Severin, Olghița Ghiță, deși comunitatea pe care o conduce, Socol, a susținut PSD-ul, indiferent de natura alegerilor, lucru valabil pentru întreaga Clisură a Dunării, este de părere că partidul din care face parte a pierdut anul acesta două seturi de alegeri din cauza unei promovări insuficiente a lucrurilor bune întreprinse pentru România: „Partidul Social Democrat nu a știut să-și promoveze toate valorile, toate investițiile și toate lucrurile care s-au făcut în timpul guvernării PSD”.
Un alt aspect care a contribuit la declinul celor care nu de mult erau la putere, în opinia Olghiței Ghiță, face referire la mediul online, în special, impactul Facebook și cel al altor rețelelor de socializare: „Știți foarte bine că am fost atacați cu tot felul de jigniri și arătați cu degetul. Eu mă simțeam foarte prost când auzeam: ciuma roșie sau mai știu eu ce. Nu mă vedeam acolo. De ce să fiu numită ciuma roșie când sunt un om normal ca toți oamenii? Dar, uitați, Facebook-ul, rețelele de socializare și-au spus cuvântul. Eu nu sunt fanul Facebook-ului și nici al rețelelor de socializare, chiar nu mă interesează. Mă interesează să muncesc, să fac fapte bune pentru comunitatea mea”, a punctat edilul-șef pentru expressdebanat.ro.
În ciuda faptului că îi este greu să accepte loviturile pe care le-a primit partidul din care provine, șeful administrației publice locale din Socol atrage atenția că dușurile reci aplicate PSD-ului au reprezentat voința oamenilor, lucru care face ca minoritatea să se supună majorității: „S-a greșit, asta e! Așa a vrut societatea, așa au vrut oamenii. Respectăm deciziile. Eu tot timpul am spus că minoritatea se supune majorității. Vom vedea ce ne rezervă viitorul. Însă nu trebuie uitat că trăim toți în aceeași țară”.
Singurul lucru de-a dreptul deranjant pentru Ghiță se referă la faptul că oamenii nu mai știu să se exprime frumos, civilizat și au adoptat un limbaj total nelalocul lui, un lucru care sfidează normalitatea. În plus, primarul nu agreează deloc ideea ca toți PSD-iștii să fie băgați în aceeași oală, iar dacă există vinovați, să existe și nominalizări în acest sens: „Mă rog să existe înțelegere, bun simț, un limbaj corect, frumos din partea oamenilor, nu jigniri. Când îi auzeam, mereu îmi spuneam în gând: «Doamne, iartă-i, căci nu știu ce fac». Nu sunt conștienți de gestul pe care-l fac. De ce se vorbește la general? Nu ne cunosc pe toți. Nu spun că unii nu merită, însă nominalizați-i care sunt. Suntem mulți în țara asta care chiar muncim și ne zbatem pentru comunități și facem lucruri bune”.