Lipsa medicamentelor pentru bolnavii de cancer, dezbătută în Parlamentul European. Maria Grapini a lăudat centrul OncoGen din Timișoara

untitled design set 970x90 px

Europarlamentarul Maria Grapini a participat marți la o întâlnire cu reprezentanții Societății Europene de Oncologie Medicală (ESMO), la sediul Parlamentului European de la Bruxelles. Principala temă de discuție a fost lipsa medicamentelor pentru bolnavii de cancer, iar în contextul discuției, politicianul umanist a pomenit de meritele Centrului de Terapii Genice și Celulare în Tratamentul Cancerului (OncoGen) din Timișoara.

La întâlnire au participat și RPP Healthcare (organizație pentru profesioniștii în oncologie). La eveniment s-a discutat despre existența medicamentelor care pot fi substituite, în balanță cu cele care nu pot fi, aspect ce are implicații asupra sistemului medical. Pentru bolnavii de cancer, medicii pierd foarte mult timp în căutarea unui tratament alternativ. Concret, la nivel de Uniune Europeană, lipsa medicamentelor e o problemă generală, iar în România, doar 38% din populaţie consideră că mecanismele de raportare şi catalogul privind lipsa de medicamente sunt eficiente.

Grapini dorește o astfel de întâlnire la Timișoara

Europarlamentarul a lăudat activitatea OncoGen și a propus o întâlnire similară la Timișoara, pentru un schimb de păreri între specialiști. „Comisia are un proiect în acest sens, dar responsabilitatea este a statelor membre. Este posibil să primim bani pentru o mai bună informare a cetățenilor referitor la asistența medicală și eu voi vorbi, în 21-22 martie, la București, chiar despre acest program. România are probleme mari cu oncologia. În Timișoara avem un institut nou pentru cercetare, care face tratament personalizat, studiu pe celulă, foarte modern și avansat. Pentru funcționare, evident că sunt necesari bani. În egală măsură, în țara noastră, avem multe cazuri de copii în tratament de cancer. Toate aceste probleme trebuie discutate aprofundat și găsite soluții rapide!”, a precizat Grapini.

publicitate ziar expresb 1000x100

Cei de la ESMO și RPP Healthcare i-au propus Mariei Grapini să fie co-organizator al evenimentului medical internațional de oncologie pe care aceștia îl organizează, în 9 aprilie, tot în sediul Parlamentului European. Europarlamentarul a acceptat și până atunci, va culege opinii ale medicilor români.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/