Lipsă de personal! Procurorii din Lugoj au în lucru peste 5.000 de dosare rămase din anii anteriori

Parchetul de pe lângă Judecătoria Lugoj a avut în lucru 8.700 de dosare de soluționat, dintre acestea 5.450 fiind dosare penale.

Numărul mic de procurori a făcut ca doar 1.616 dosare să fie soluționate, însă comparativ cu anul 2017 se remarcă o creștere la acest indicator cu circa 7%. De asemenea, pe parcursul anului 2018, nu s-a înregistrat nicio soluție de achitare definitivă cu privire la inculpații trimiși în judecată, comparativ cu anul 2017 când s-au înregistrat patru soluții de achitare. În anul 2018 s-au înregistrat rezultate pozitive și cu privire la activitatea procurorilor în sectorul judiciar.


„Din cele 5.450 de cauze penale, procurorii unității au soluționat în anul 2018 un număr de 1.616 dosare penale, rezultând o medie de 323 de dosare penale soluționate/procuror, sub media națională, care a fost de 465 dosare penale soluționate/procuror. Într-un număr de 206 dosare penale s-a dispus trimiterea în judecată a 222 de inculpați, din care șase inculpați în stare de arest preventiv. În plus, în perioada de referință, procurorii unității au avut de soluționat 8.730 de lucrări, din care 5.450 dosare penale, fiind soluționate în anul 2018 un număr de 4.763 de lucrări, rezultând o medie de 952,60 lucrări soluționate/procuror”, se arată în documentul semnat de Lavinia Rus, prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj.

gif card de energie dacus 1000x100

Procurorii unității lugojene au participat în fața completelor de judecată la un număr de 907 cauze penale și civile judecate, fiind verificate sub aspectul legalității și temeiniciei, în vederea declarării căilor de atac un număr de 951 de hotărâri judecătorești. La calcularea volumului total de lucrări s-au avut în vedere, pe de o parte, cauzele penale existente la începutul anului, cele înregistrate pe parcursul anului 2018, numărul de lucrări intrate din anul 2017, cele noi intrate în 2018, cauzele penale şi civile judecate cu participarea procurorului în şedinţele de judecată, iar pe de altă parte, hotărârile judecătoreşti verificate în vederea executării căilor de atac în materie penală şi civilă, apelurile, recursurile contestaţiile declarate în materie penală şi civilă, sesizările, reclamaţiile, cererile şi memoriile de soluţionat, plângerile pe actele procurorului, plângerile pe soluţii și notele de audienţă.

În anul 2019, unitatea va funcționa cu un grad de ocupare de doar 66,67%, cu patru procurori, alte două posturi de procurori cu funcții de execuție fiind vacante.

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/