Liniştea în PSD Caraş-Severin atârnă de firul prezumţiei de nevinovăţie

Prezența mai multor social-democrați cu greutate din Caraș-Severin la sediul DNA Timișoara pentru declarații în dosarul mitei din Vama Nădlac nu s-a lăsat, cel puțin până în prezent, cu voci care să le ceară un pas înapoi acestora, politic vorbind, prezumția de nevinovăție fiind elementul de continuitate a unității PSD-iștilor cărășeni până la pronunțarea instanței.

Pierderea a două seturi de alegeri în 2019, cu atât mai mult audierea șefei PSD Caraș-Severin, Luminița Jivan, în calitate de martor, precum și a senatorului Ionuț Chisăliță, în dosarul instrumentat de DNA privind activitatea Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Timișoara, celui din urmă fiindu-i schimbată ulterior calitatea din suspect în inculpat, nu reprezintă încă motive suficiente în rândul social-democraților cărășeni pentru a stârni o adevărată tornadă în interiorul partidului, lucrurile putând oricând să degenereze în cazul în care, în fața instanței, prezumția de nevinovăție rămâne doar o formă fără fond.

Chiar dacă pasul făcut de fostul primar liberal, Adrian Torma, spre barca deputatului Jivan are o vechime de doar câteva luni, edilul orașului Moldova Nouă nu a îndrăznit să le pună o etichetă colegilor de la județ, luați în vizor de oamenii legii, întrucât termenii de abuz în serviciu și trafic de influență se demonstrează a fi mult mai prezenți atunci când cineva ocupă o funcție politică: „Faptul că ești un om politic și deții o funcție, cercul acuzelor la adresa ta, raportat la traficul de influență sau abuzul în serviciu, se strânge foarte tare pentru că, vrei, nu vrei, în fiecare zi se-ntâmplă câte ceva, apare câte cineva care îți cere o favoarea, acel cineva neînțelegând că, de fapt, ceea ce-ți cere poate fi ușor interpretat ca trafic de influență sau abuz în serviciu”, a ținut se scoată în evidență, pentru expressdebanat.ro, edilul-șef de la Dunăre.

În ideea de a explica cât de ușor poți ajunge din propriul birou la sediul DNA, atunci când funcția exercitată este influențată de subiectivism, Adrian Torma a vorbit public despre experiența pe care a trăit-o de curând, chiar în cadrul administrației publice locale pe care o conduce: „Eram într-o ședință, la primărie, și a intrat un domn, pe care-l știu de mult timp, în birou și m-a întrebat: «Uite, vrea cineva să se angajeze. N-ai un loc de muncă?» Ce răspuns să-i dai unui cetățean într-o situație de genul acesta? Dacă îi faci apologia angajării, spune că-l minți, iar dacă îi spui: «Nu!», spune că nu vrei, deși tu ai argumente”.

La marginea terenului în meciul DNA-Jivan-Chisăliță

Faptul că în jurul oricărui om politic pot apărea anumite suspiciuni, edilul Torma este de părere că sustenabilitatea acestor suspiciuni ține doar de instituțiile statului și de modul în care acestea analizează anumite date avute la dispoziție sau puse la dispoziție de către cei suspectați. Mai mult decât atât, Torma nu caută să arunce cu noroi în colegii săi de partid, fără să cunoască prea multe detalii, atitudine pe care ar afișa-o și dacă liderii altor formațiuni politice s-ar fi regăsit într-o situație similară.

Cât despre vocile din interiorul PSD CS care ar cere un pas înapoi celor doi politicieni asemeni cazului lui Liviu Dragnea, primarul orașului Moldova Nouă exclude categoric această ipoteză, întrucât situația nu este atât de gravă încât să necesite aplicarea unor măsuri radicale: „Situația nu este atât de gravă încât cineva să le ceară colegilor un pas înapoi. Eu nu spun că sunt sau nu vinovați, dar cred că instituțiile statului își vor face treaba, iar colegii vor încerca să aducă toate argumentele posibile pentru a dovedi că nu au fost vinovați. Sau, dacă au fost vinovați, ei sau oricare alții, evident, trebuie să suporte consecințele”, a concluzionat primarul social-democrat, Adrian Torma.

 


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/