Liniile de tramvai de pe trei bulevarde din Timișoara vor fi reabilitate

Liniile de tramvai de pe linii importante din Timișoara vor fi reabilitate, iar Primăria vrea să construiască una nouă, de la Gara de Nord, până la pasajul din zona fostei fabrici Solventul. Modernizate vor fi cele de pe Calea Bogdăneștilor, Bulevardul Cetății și Calea Stan Vidrighin.


Practic, liniile de pe Bulevardul Cetății și Calea Bogdăneștilor sunt cele pe care circulă în prezent tramvaiele 4 și 7. După ce se va termina linia tramvaiului 5, prin Ronaț, și liniile acestea de pe cele două artere vor fi legate, pe la pasajul Solventul, de linia ce va duce până la Gara de Nord.  De asemenea, toată Calea Bogdăneștilor va fi reabilitată, iar proiectul presupune liniile ierbate, ca în Occident sau cum s-a făcut pe unele artere din București. Deocamdată însă, pe linia lui 5 se scoate linia simplă și se circulă cu microbuze.

Pe lângă aceste modernizări care vizează cartierele Circumvalațiunii, Ronaț și Blașcovici, va intra în reabilitare și linia de pe Calea Stan Vidrighin, fosta Buziașului, din zona industrială din sud-estul orașului. Pe acea linie circulă tramvaiele 4 și 8, până la AEM. Deocamdată, pentru aceste proiecte s-au făcut studii de fezabilitate.

Sursă foto: cotidianul.ro

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/