Linii, ghilimele, virguliţe – microchirurgia unui filolog

Chestiuni tehnice, tehniciste chiar: ghilimelele nu sunt virguliţe, ce este potrivit pentru o limbă nu e pentru toate, liniile sunt, de fapt, cratime sau marcatori ai unei pauze la nivel grafic.

Încep cu ghilimelele, întrucât sunt elementele cel mai des ignorate, deși sunt cruciale. Nefiind băgate prea des în seamă şi potrivit plasate în text, le aloc eu întâietate în textul meu.

Semne grafice ale citării, ghilimele româneşti arată așa: „…”, aceasta fiind singura formă admisă pentru semnele citării într-un text redactat în limba română. Wordul se conformează și uită practic de obiceiul altor limbi dacă se fac setările potrivite: codul lingvistic al documentului va fi româna. Să nu ne ferim de YouTube și să-l folosim și pentru chestiuni utile! Dacă tot e la îndemână, să dăm play și la întrebări care pot încheia un text publicistic sau științific la toți nasturii.

Ghilimelele de tipul «…» (numite franţuzeşti) se folosesc într-un text românesc pentru a marca un pasaj care se doreşte a fi pus între ghilimele în cadrul unui enunţ plasat la rândul său între ghilimelele. Aceste ghilimele apar când avem de-a face cu un citat în citat. Comanda Insert – Symbols ne stă la dispoziție și ne oferă varianta corectă de materializare a acestui semn.

Altă pereche de semne care merită atenție și diferențiere: cratima vs linia de pauză. Cratima (-) se folosește între cuvinte sau în interiorul aceluiași cuvânt ori al unei abrevieri, având rolul de a lega sau, dimpotrivă, de a despărți elementele în cauză. O mențiune importantă: cratima nu este precedată sau urmată de blanc (minunea aceasta românească nefiind altceva decât spațiul dintre cuvinte). Importantă este și următoarea regulă, regulă pe care unii o ignoră însă, deși DOOM₂ ne-a pus-o în brațe de multă vreme: atașarea fără cratimă a articolului sau a desinenței de plural la împrumuturile (chiar neadaptate) terminate în litere din alfabetul limbii române pronunțate ca în limba română: weekendul, weekenduri; jobul, joburi, clickul, clickuri; feedbackul, feedbackuri; gadgetul, gadgeturi.

Linia de pauză (–), spre deosebire de cratimă, este precedată și urmată de blanc atunci când anticipează (pregătește) o explicație sau o secvență pe care dorim să o evidențiem/izolăm de restul textului. Linia de pauză poate înlocui verbul-predicat: Școala – o minunăție!. În Word linia de pauză e vizibil mai mare decât cratima și se face automat dacă după cratima inițială lăsăm spațiu (apăsăm tasta TAB). Și linia de pauză apare în scrierea unor cuvinte – e vorba despre cuvintele compuse complexe (care cuprind cel puțin un cuvânt compus scris cu cratimă): americano–sud-coreean, nord–nord-vest. În această situație nu este precedată sau urmată de blanc.

Sunt poate niște detalii ori niște diferențieri care nu ne prezintă ca fiind mai deștepți, mai implicați sau mai creativi, dar sunt, de asemenea, niște detalii care scot în evidență un text bine scris: cu un condei filologic.

P.S. Deasupra opţiunii personale – regula şi raţiunea:

1. Cratima (nu linia de pauză) delimitează doi termeni prin care este aproximată cantitatea: două-trei savarine.

2. Cratima se foloseşte într-o formulare lapidară de tipul: Deschis: 8-14 (vs deschis între 8 şi 14).

3. Cratima apare în structuri care exprimă un interval spaţial: Timişoara-Iaşi.

• Tweet
• Pin It