Limitatoarele de gabarit de la Ezeriș au fost instalate ilegal, cel puțin așa susțin reprezentanții Poliției Rutiere. Chiar dacă aceștia nu au acordat primăriei avizele necesare, barierele de tonaj tot au fost ridicate.
Poliția Rutieră își justifică neacordarea avizului prin faptul că porțile de gabarit se instalează doar pentru protecția pasajelor denivelate, a podurilor și tunelurilor sau alte situaţii similare în care nu este asigurată înălţimea gabaritului de liberă trecere de 5.50 metri, mai exact acolo unde vehiculele foarte înalte pot avaria infrastructura acestor pasaje. Astfel, în ciuda intențiilor autorităților locale din Ezeriș de a proteja drumurile reabilitate cu fonduri europene, montarea limitatoarelor de gabarit nu este justificată.
Aspectele necesare pentru aceste bariere nu au fost îndeplinite și tocmai de aceea Poliția Rutieră a considerat că instalarea limitatoarelor de gabarit nu respectă normele legale.
Cu toate că nu au avut sprijin din partea Poliției Rutiere în ceea ce privește porțile de gabarit, drumurile din Ezeriș vor fi totuși mai protejate decât până acum, prin existența unui indicator rutier care interzice circulația vehiculelor cu masa mai mare de opt tone, cu respectarea normelor în vigoare. Pentru acest indicator, Primăria Ezeriș a primit avizul favorabil. Cu toate acestea, nefiind împiedicați de barierele de gabarit, conducătorii de vehicule grele pot să nu respecte indicatorul avizat.
Vara și înghețata merg mână în mână, iar pentru mulți români Gelatelli a devenit una dintre alegerile preferate atunci când vine vorba despre un desert răcoritor, care să bifeze...
România va trece printr-o nouă perioadă cu schimbări importante ale vremii în următoarele două săptămâni. Potrivit prognozei ANM pentru 17-30 august, temperaturile vor scădea semnificativ în 18-19 august, însă...
Alina Dragomir |
28 July 2026
Desertul verii care a cucerit România: De ce toată lumea pune în coș înghețata Gelatelli de la Lidl
Express de Banat |
17 August 2026
Express de Banat |
17 August 2026
ANUNȚ OPRIRE APĂ în Reșița- strada Romulus Ladea și strada N. Grigorescu
Ioana Toma |
17 August 2026
Bolojan, despre întâlnirea cu președinta CCR: „Se încearcă să se facă din țânțar armăsar”
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281

