Luminiţa Jivan dă liber primarilor: „Să facă alianţe cu oricine, inclusiv cu Pro România”

Cu toate că ideea unei Stângi puternice, alianța dintre PSD și Pro România, nu a fost încă tranșată la nivel național, în contextul bătăliilor electorale din acest an, atât organizațiile social-democrate județene, cât și cele locale au libertate deplină în a se alia cu cine consideră de cuviință că este oportun, asta însemnând nu doar cu Pro România, ci și cu alte partide din cadrul spectrului politic actual. 

Prezentă în orașul de la malul Dunării cu ocazia alegerilor Biroului Executiv al filialei, șefa PSD Caraș-Severin, Luminița Jivan, a anunțat public că nu le va refuza edililor posibilitatea de a-și întări forțele, ceea ce înseamnă că reprezentanții UAT-urilor se pot alia cu cine doresc ei, indiferent de culoarea politică, dacă văd în această alianță un beneficiu și asta pentru că deputatul, la rându-i, a beneficiat de aceeași libertate din partea conducerii centrale a PSD.

Referitor la acest aspect, dar mai ales în privința concretizării unui pact politic între social-democrați și oamenii lui Victor Ponta la nivel central, liderul PSD al județului Caraș-Severin a ținut să puncteze: „Din câte știu, în momentul de față, nu se pune problema de o alianță între noi și Pro România, iar legat de alianțele locale am avut o discuție cu președintele Ciolacu și ne-a spus la fiecare președinte de organizație că suntem liberi, la nivel de localități, organizații județene, să ne facem alianțele cu cine considerăm noi necesar și oportun. Președintele Ciolacu este un om înțelept care a dat posibilitatea ca peste tot să putem face alianțe locale, acolo unde și cu cine considerăm, ca organizație, oportun. Nu ni s-a impus niciun fel de direcție”.

Jivan a mai adăugat că această rețetă nu trebuie să funcționeze strict în cazul alegerilor locale, ea putând avea aplicabilitate și la alegerile parlamentare: „Fiecare organizație o să aibă din partea noastră, a județului, libertatea de a-și gândi alianțele așa cum consideră că este oportun. Conducerea centrală a avut înțelepciunea și deschiderea, astfel încât nu ni se va impune absolut nimic: «Luați deciziile, dar vi le asumați». Asta nu o să se întâmple doar la alegerile locale, ci inclusiv la parlamentare. Listele vor fi semnate de către președintele de organizație, fără să conteste cineva la București ce e trecut pe listă. Vom răspunde clar pentru oamenii pe care îi propunem pe listă”.

Cu toate că oferă această posibilitate, în ceea ce o privește, cel puțin până în prezent, la nivel județean, Jivan nu consideră că PSD-ul ar avea nevoie de o înțelegere cu Pro România. „Din câte am înțeles de la colegi, nu-și dorește nimeni alianță cu Pro România. Nici măcar unul dintre colegii primari pentru că, până la urmă, ei aduc voturile. Nici președinții în organizații nu-și doresc. Cel puțin, la Moldova Nouă, îl felicit pe domnul Zaberca pentru rezultatele obținute și nu cred că are nevoie de o alianță politică cu nimeni. Sunt un om care își asumă responsabilitatea și să o să vedeți că, în județul Caraș-Severin, PSD va avea cele mai bune liste, cu oamenii cei mai performanți, oamenii care au avut rezultate foarte bune. Îmi doresc foarte clar ca împreună cu echipa de primari, consilieri să continuăm ce am început și să avem și mai multă performanță.”, a mai ținut să precizeze liderul social-democraților cărășeni.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/