Liderul PSD Moldova Nouă îi dă dreptate fostului „primar bătăios” Torma! „I-au fost blocate câteva proiecte, a fost marginalizat la unele rectificări”

1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

Decizia primarului Adrian Torma de a renunța la scaunul de edil-șef nu pare să fie pe placul social-democraților pentru simplul fapt că acest lucru se-ntâmplă la mai puțin de un an de următoarele alegeri locale. Motivele demisiei sunt însă de înțeles.

Imediat după anunțul șefului administrației publice locale de la malul Dunării (la sfârșitul lunii iulie) care conținea intenția demisiei, liderul Organizației Locale PSD Moldova Nouă, Nelu Zaberca, atrăgea atenția asupra faptului că nu există nicio persoană capabilă, la momentul actual, care să preia atribuțiile lui Torma, orașul rămânând aproape paralizat până la următoarele alegeri locale. Opinia lui Zaberca nu ar fi fost aceeași dacă Torma ar fi mers până la capăt cu ideea demisiei încă din primul său an de mandat, însă acum situația este cu totul diferită.

În ciuda faptului că atât cetățenii orașului Moldova Nouă, cât și o parte din politicieni (în special adversarii politici) au fost de acord că nu este momentul propice pentru ca Torma să plece acasă, edilul nu pare să dea înapoi, anunțul oficial al renunțării la funcția de primar fiind transmis chiar înainte de focul de artificii care trăgea cortina peste Zilele Orașului Moldova Nouă.

Cu privire la determinarea de care a dat dovadă edilul-șef în materializarea anunțului demisiei, liderul social-democraților de la Dunăre a comentat pentru expressdebanat.ro: „Ce să mai spun? Sunt tardive comentariile în acest moment. În opinia mea, a fost o hotărâre proastă. Trebuia să-și ducă mandatul până la capăt”.

Banner Forta Dreptei tm 1000x100 1000x100 (4)

Cu toate acestea, în urma unei ultime discuții între Torma și Zaberca, acesta din urmă a început să-nțeleagă care sunt, de fapt, motivele care l-au determinat pe primar să recurgă la acest gest: „I-au întors spatele oamenii în care avea mare încredere, i-au fost blocate câteva proiecte, a fost marginalizat la unele rectificări. Pe scurt, nu a primit sprijinul și înțelegerea de care avea nevoie ca primar. Să nu credeți că a fost o decizie ușoară”.

Referitor la cum vede șeful roșiilor că se vor desfășura lucrurile de acum înainte, scenariul nu pare deloc unul înfloritor, ci mai degrabă sumbru, acesta neavând încredere în capacitățile de conducere ale viceprimarului Adrian Moiseș: „Dacă până mai ieri, cu un primar în funcție, cu 3 ani de mandat în spate, cu un primar bătăios și bine intenționat, nu am reușit mai nimic notabil, întrebarea mea este următoarea: «Cum am putea realiza ceva acum, cu un viceprimar care încă visează?». Fără sprijin de la nivel județean, fără sprijinul Guvernului nu avem nicio șansă de reușită. Cine să meargă la Reșița sau la București? Moiseș? Să fim serioși, cine-l va sprijini pe Moiseș?!”, a concluzionat Nelu Zaberca, liderul Organizației Locale PSD Moldova Nouă.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/