Liderul PSD, așezat pe un piedestal de primarul comunei Coronini! „Liviu Dragnea este un om puternic, hotărât, care nu dă pasul înapoi!”

Cel mai controversat politician la ora actuală, omul care promite bani cu carul, însă carul pare momentan răsturnat pe undeva, militantul legii penalilor, cel care a schimbat macazul asistenței sociale către primării, Liviu Dragnea, pare că nu este într-atât de demonic pe cât îl cataloghează o mare parte din electorat, ci mai degrabă un bun strateg, care ține-n frâu risipa. O spune primarul unei comune din Clisura Dunării, Ilie Boboescu.

O bună parte a edililor din Clisura Dunării îi sunt loiali lui Liviu Dragnea, și asta datorită implicării acestuia în problemele administrativului cărășean. În urmă cu ceva timp, primarul comunei Gârnic, Nicolae Tismănariu, declara, pentru expressdebanat.ro, despre președintele social-democraților, următorul lucru: „Am încredere în domnul Dragnea! Am avut discuții cu el, nu o dată, ci și la București, și în teritoriu! Când a venit, el ne-a-nțeles. De când a venit el, numai în Caraș-Severin erau undeva la 160 de proiecte semnate, cu o valoare de 1 miliard de lei, ceea ce nu este o sumă ușoară. Alt guvern nu a alocat atâtea sume!”.

Aceeași părere, pe care primarul comunei Gârnic o are despre liderul PSD, o împărtășește și edilul de la Coronini, Ilie Boboescu, care nu vede vreun motiv pentru care Dragnea ar trebui să părăsească frâiele roșiilor: „Eu sunt de aceeași părere ca și cea a domnului primar de la Gârnic. Eu zic că este un om puternic, hotărât, care s-a dovedit că nu dă pasul înapoi de la problemele pe care le are! Părerea mea este că ar merita să continue!”.

Întrebat ce părere are despre evenimentul 10 august 2018 (mitingul diasporei împotriva politicienilor PSD-ALDE, în special, împotriva Guvernului și a lui Liviu Dragnea), edilul din Clisură dă de înțeles că respectiva ieșire-n stradă ar fi fost comandată special pentru a slăbi atât puterea Guvernului, cât și cea a președintelui PSD: „Nu știu dacă acolo au fost pesediști, au fost ceilalți, care asta trebuie să facă, căci de aia sunt în opoziție”.

Totodată, Boboescu explică că întregul sprijin în demararea proiectelor le-a fost oferit de Liviu Dragnea, nicidecum de Orban, și că de aceea nu clintește să-l vorbească de rău pe președintele PSD: „Toți primarii ar trebui să știe că Dragnea a înființat atât Programul Național de Dezvoltare Locală 1 (PNDL1), cât și PNDL 2. Dragnea a gândit o strategie de genul să-ncepem cu infrastructura. Ne-a dat bani pentru apă, ne-a dat bani pentru canal, pentru drumuri. Ulterior, pe PNDL 2, ne-a dat finanțarea pentru școală, pentru grădiniță. Deci, dânsul le-a gândit și e o strategie foarte bine pusă la punct și cred că fiecare dintre noi, dacă mergem la alegeri, înaintea oamenilor, ar trebui sa expunem lucrurile acestea. Asta și aia am făcut cu Dragnea, nu cu Orban!”.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/