Liderul PNL Caransebeș pleacă la București! Subsecretar de stat în Guvernul Orban!

Șeful liberalilor din Caraș-Severin, ministrul de Interne Marcel Vela, are grijă de încă unul din oamenii săi de încredere, astfel că fostul city manager al Caransebeșului e promovat la rangul se subsecretar de stat!

Andrei Ungur a pierdut funcția de city manager fiind victimă colaterală în războiul dintre Marcel Vela și Felix Borcean. La scurt timp a fost însă numit președinte interimar al organizației municipale PNL, iar acum se vede împins tocmai în Guvernul României. A fost numit în funcția de subsecretar de stat la Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației și completează astfel lista celor pe care Marcel Vela i-a luat după el la București, răsplătindu-le fidelitatea cu funcții onorante și bănoase.

„Sunt onorat să fac parte din cel mai performant Guvern al României din ultimii 30 de ani, locul de unde pot susține și toate proiectele de dezvoltare din Banat! Deocamdată sunt la Caransebeș, luni mă voi prezenta la minister și voi afla exact cu ce mă voi ocupa în perioada următoare. Știu că vin alegerile locale, însă deocamdată nu s-a stabilit dacă voi fi pe vreo listă sau nu. Acum vreau să mă dedic total activității de subsecretar de stat, postură din care pot face lucruri frumoase pentru Caraș-Severin”, a declarat Ungur pentru expressdebanat.ro.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/