Liderul în calitatea serviciilor medicale private din România extinde maternitatea din Timișoara

neo nato 5 tm

Cel mai mare spital multidisciplinar cu maternitate din vestul României, Spitalul Regina Maria Première Timișoara, extinde maternitatea prin inaugurarea unei noi secții de Neonatologie, cu obiectivul de a oferi servicii de cea mai bună calitate la naștere, pentru cât mai multe paciente din țară.

Extinderea noii secții de Neonatologie din Timișoara la peste 300 de mp crește capacitatea la 6 incubatoare în secția de prematuri și 4 incubatoare deschise în terapie intensivă, făcând posibilă îngrijirea simultană a 4 nou-născuți în stare critică și a 6 nou-născuți prematuri, care necesită îngrijire și tratamente speciale. Peste 3.200 de nașteri gestionate în siguranță pe durata pandemiei COVID-19 au poziționat Spitalul Regina Maria Première intr-un spital de referință pentru îngrijirea în siguranță a mamei și a nou-născutului.

neo nato 7 tm

Începutul unei vieți este un moment unic, încărcat de emoție. Este foarte important ca atât mama, cât și nou-născutul să se afle într-un mediu confortabil, plăcut, dar mai ales sigur. Extinderea Maternității de la Spitalul Première cu noua secție super-performantă de Neonatologie întrunește până și cele mai exigente așteptări legate de confort și ambient plăcut ale pacienților. Dar elementele principale sunt, de fapt, dotările de ultimă generație care vin în sprijinul actului medical al echipei de neonatologie”, a declarat Dr. Voicu Simedrea, cofondator Spitalul Première, și Șef Șecție OG și Maternitate.

neo nato 8 tm (1)

În maternitatea Regina Maria Première sunt peste 1.500 de copii aduși pe lume anual, în condiții de maximă siguranță. Expertiza specială a echipelor de medici cu renume național și internațional în obstetrică, chirurgie ginecologică, medicină materno-fetală și neonatologie, care adresează o abordare integrată, urmărind cu atenție întregul traseu pre- și post- naștere al pacientelor și nou-născuților sunt principalele beneficii pe care unitatea medicală le oferă viitoarelor mămici. Astfel, în acest moment, Spitalul Première oferă cel mai complet și complex pachet de monitorizare a sarcinii, naștere și îngrijire a nou-născutului din sistemul privat din vestul țării, ce are incluse cele mai importante servicii pentru mamă și copil, precum:

  • Monitorizarea dezvoltării normale a fătului prin ecografii de morfologie fetală și în cazuri selecționate, proceduri specializate de tipul amniocentezei și biopsiei de vilozități coriale în cadrul Centrului de Medicină Materno Fetală aflat chiar în Spitalul Première;
  • Asistarea femeii gravide la naștere, inclusiv nașterea pe uter cicatricial, și preluarea imediată a nou-născutului încă din sala de naștere, chiar și în cazul copiilor care au nevoie de o îngrijire specială în secția de terapie intensivă neonatală
  • Continuarea supravegherii dezvoltării normale a copilului de către echipa de medici din cadrul Spitalului Première care au dubla specialitate în Neonatologie și Pediatrie și efectuarea celor mai importante screeninguri pentru nou-nascuții până la 6 luni

neo nato 6 tm

Noi, neonatologii, suntem primele persoane care interacționează și îmbrățișează nou-născutul și acest lucru ne responsabilizează enorm. Avem în mâini, la propriu, o nouă viață și ne bucurăm că secția de Neonatologie pe care o inaugurăm zilele acestea este una primitoare, gândită special pentru siguranța, confortul și bunăstarea atât a mamei, cât și a nou-născutului. Dotările de care beneficiem în această nouă secție ne pun negreșit pe harta maternităților de referință la nivel national și acest lucru ne face mândri și dornici să aducem pe lume cât mai mulți copilași, în maximă siguranță și confort”, spune Dr. Daniela Popescu, șef secție Neonatologie, Medic primar Neonatologie și medic specialist Pediatrie.

Spitalul Première dispune de ambulatoriu integrat, laborator propriu de analize medicale şi un centru performant de imagistică, dotat cu RMN şi CT. Spitalul are o suprafaţă de 5.700 mp, o capacitate de 134 de paturi şi dispune de şase săli de operaţie şi bloc de naşteri. Anual au loc peste 2.500 de intervenţii chirurgicale şi 1.500 de naşteri în cadrul Spitalului. Compania are în prezent aproximativ 300 angajaţi și colaboratori.

neo nato 5 tm

Printre centrele cu o înaltă expertiză medicală ale Spitalului Premiere se numară: Centrul de Medicină Fetală, Centrul de Chirurgia Endometriozei, Centrul de Chirurgie Spinală, Centrul de Chirurgia Sânului, Centrul de Chirurgie Bariatrică și Centrul de Chirurgie Ortopedică Avansată.

Despre Rețeaua de Sănătate Regina Maria

Rețeaua de sănătate REGINA MARIA este lider în calitatea serviciilor medicale din România, fiind singurul operator care deține trei spitale cu acreditări internaționale. Prin cele 14 acreditări deținute – o performanță unică în Europa Centrală și de Est, Regina Maria demonstrează constant angajamentul său pentru excelența medicală și siguranța îngrijirii pacienților.

Totodată, Regina Maria a inovat și segmentul serviciilor medicale pentru companii, lansând în premieră în România conceptul de abonamente corporate, în urmă cu peste 25 de ani. Mai recent, compania a dezvoltat și pachete medicale specializate pentru IMM și persoane fizice, gestionând în prezent un portofoliu de peste 720.000 de abonamente. În plus, în ultimii 10 ani, REGINA MARIA a investit aproape 200 de milioane de euro în dezvoltarea sistemului medical din România, prin modernizarea sau deschiderea de noi locații, achiziția de aparatură performantă și pregătirea echipelor medicale.

Regina Maria este singura companie de servicii medicale din România care a preluat în totalitate și a integrat cu succes peste 35 de alți jucători de pe piață, având o prezență proprie în mai mult de jumătate din județele țării și acoperire națională prin intermediul celor peste 330 clinici partenere. Compania reunește 7.500 de angajați și colaboratori și oferă servicii complete de spitalizare și chirurgie, maternitate, policlinică, imagistică, laborator și stocare de celule stem, unui număr de peste 5 milioane de pacienți.

neo nato 2 tm neo nato 3 tm foto neonato tm

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/