Liderii USR din județul Timiș prezenți la vot încă de la primele ore ale dimineții. Pentru schimbarea în bine a României!

Ploaia nu i-a oprit pe liderii USR Timiș din exercitarea dreptului la vot.

La ora 10 dimineața, Cristian Moș, președintele USR Timiș, alături de Dan Reșitnec, președinte al USR Timișoara, și-au făcut apariția la secția de votare din cadrul Școlii Gimnaziale nr. 30 din Timișoara.

Întrebați pentru ce au votat, ambii au susținut că au făcut-o pentru binele României, pentru o schimbare de mult așteptată. Cei doi îndeamnă românii să iasă la vot.

„Am votat pentru schimbarea în bine a României. Am votat pentru ca la 30 de ani de la Revoluție să încheiem revoluția. Am încredere în timișeni, am încredere în români că vor ieși la vot. Sper ca vremea rea să nu îi țină în casă. Haideți să ieșim la vot cât mai mulți!”, a afirmat Cristian Moș.

„Am votat pentru schimbarea de care România are atâta nevoie. E al doilea pas din patru pentru că și anul viitor vom avea niște alegeri foarte importante. Încă de la primele ore vedem că sunt destul de mulți timișoreni și români în general care au ieșit la vot. Îi felicit pe cei din Timișoara, prezența este foarte mare. Sunt convins că până la finalul zilei se va menține această tendință”, a declarat Dan Reșitnec.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/