Licitații pentru două drumuri județene

Pe lângă lucrările de întreținere a drumurilor din județ, Direcția de Administrare a Domeniului Public și Privat a organizat în această perioadă două licitații pentru reabilitarea unor drumuri județene.

Oficialii care conduc Direcția de Administrare a Domeniului Public și Privat Caraș-Severin explică faptul că lucrările de refacere a șoselelor din județ continuă. Astfel că, pe lângă reparațiile curente, în atenția DADPP sunt şi unele drumuri județene pe care se va turna asfalt nou în perioada următoare.

„Am organizat licitații pentru DJ 571 G, care leagă Bănia de Bozovici, dar şi pentru DJ 571 B, care duce de la Șopotu Nou la Dalboșeț. Deschidem ofertele și sperăm să nu existe probleme ulterioare, legate de potențiale contestații”, a declarat Ianăș Roșeți, directorul Direcției de Administrare a Domeniului Public și Privat din Caraș-Severin.

În ceea ce privește lucrările de reabilitare, acestea s-au derulat pe mai multe tronsoane. Bocșa-Ocna de Fier-Dognecea, Teregova-Luncavița, Oravița-Cilcova Română sau drumul din Eftimie Murgu sunt doar câteva dintre porţiunile pe care au ajuns în acest sezon angajații de la Patrimoniu.

Lucrările au fost licitate, astfel că în perioada următoare oamenii se pot apuca de treabă”, Ianăș Roșeți, director DADPP Caraș-Severin

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/