În Reșița există doar un număr de trei creșe la care părinții prea ocupați pot să își înscrie copilul, chiar și nou-născut. Tocmai de aceea, lista celor aflați în așteptare pentru un post liber depășește 60 de copii.
Înscrierile la grădinițele cu program prelungit, denumite și creșe, încep din primăvară și nu au dată limită. Pentru că aceste creșe funcționează după un orar normal și pe timp de vară, părinţii pot să își înscrie copilul în orice perioadă a anului. Astfel, problema nu apare la perioadele de înscriere, ci la locurile limitate ce sunt disponibile pentru copii.
Orașul de pe Bârzava are doar trei creșe de stat și nicio creșă privată. Cele trei creșe alocă în total un număr maximum de 135 de locuri, ocupate în totalitate în momentul de față. Pe lângă cei 135 de copii norocoși, alți 66 se află pe listele de așteptare: „Copiii aflați pe listele de așteptare pot beneficia de un loc la creșă doar în momentul în care se retrage un alt copil ce a fost admis. Nu există un criteriu de selectare, se intră în ordinea înscrierii pe liste”, explică purtătorul de cuvânt al Primăriei Municipiului Reșița, Ildiko Szendrei.
Cele trei creșe sunt Grădinițele cu Program Prelungit Nr. 5, 7 și 8, care funcționează între orele 06.00-18.00. Aici pot fi înscriși copii care au de la câteva luni până la 4 ani. În cadrul Grădiniței cu Program Prelungit Nr. 5 a funcţionat o grupă specială, pentru copiii care ar fi putut rămâne și peste noapte la creşă. Din lipsă însă de astfel de cereri s-a hotărât ca aceasta să rămână la programul normal.
Vara și înghețata merg mână în mână, iar pentru mulți români Gelatelli a devenit una dintre alegerile preferate atunci când vine vorba despre un desert răcoritor, care să bifeze...
Societatea Timișoara îi cere președintelui să nu promulge noua Lege ANI, despre care spune că are ca scop îndepărtarea unor adversari politici. Organizația transmite că îl va apăra pe...
Alina Dragomir |
28 July 2026
Desertul verii care a cucerit România: De ce toată lumea pune în coș înghețata Gelatelli de la Lidl
Ioana Toma |
17 August 2026
„Fără condamnați în funcții publice”. Grindeanu, mesaj pentru Fritz
Raluca Pantea |
17 August 2026
„Nu cunosc om mai cinstit și mai credincios decât Dominic”. Cum îl apără liderul USR Timiș pe Fritz
Raluca Pantea |
17 August 2026
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281

