Licitația pentru proiectarea sălii polivalente cu 16.000 de locuri, contestată. Câte firme au depus oferte?

sala polivalenta din Timisoara

Secretarul de stat în Ministerul Dezvoltării, Cătălin Iapă, a anunțat că a fost depusă o contestație la licitația pentru proiectarea viitoarei săli polivalente promisă timișorenilor, urmând ca aceasta să fie rezolvată în câteva zile de către Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor. 

Licitația pentru studiul de prefezabilitate și cel de fezabilitate pentru viitoarea sală polivalentă cu 16.000 de locuri a fost demarată în aprilie 2020 și abia acum a ajuns la final. Contestația a fost depusă împotriva rezultatului și a raportului procedurii, iar o soluționare se așteaptă de la CNSC în 15 ianuarie. În funcție de rezultat se vor urma pașii legali.

„Să sperăm că nu va mai dura mult și va începe proiectarea acestui obiectiv important pentru oraș. La licitație a fost un interes mare, concurând 12 asocieri pentru a câștiga contractul. Întrebând la CNI, în desele discuții avute pe acest subiect, de ce durează așa de mult evaluarea ofertelor, licitația fiind începută din data de 8 aprilie 2020, îmi răspundeau că numărul mare de participanți la licitație presupune mai mult timp de analiză.”, a spus secretarul de stat în Ministerul Dezvoltării, Cătălin Iapă.

Sala polivalentă urmează să fie ridicată de Compania Națională de Investiții, cu bani de la bugetul de stat. Despre acest obiectiv de investiții se vorbește încă din 2012.

Foto: Facebook/Cătălin Iapă

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/