Vela preia și conducerea PNL Mehedinți

În urma unei analize riguroase, făcute la nivel central, conducerea filialei PNL din județul Mehedinți a fost destituită. În aceeași situație sunt alte două filiale din țară, unde liberalii încearcă să îndrepte lucrurile înainte de alegerile parlamentare.

Biroul Permanent Central al PNL, întrunit astăzi, l-a validat pe președintele PNL Caraș-Severin, Marcel Vela, pe funcția de președinte al filialei liberale din județul Mehedinți. Propunerea a fost făcută de Crin Antonescu și a fost validată cu unanimitate de voturi. Odată cu numirea unui nou președinte coordonator, în județul Mehedinți va fi numit și un Birou Permanent Teritorial interimar.

Decizia vine după ce conducerea acestei filiale, alături de cea din județul Dâmbovița și cea a sectorului 1 București, au fost demise în urma unor analize făcute la nivel central.

„Este o sarcină provizorie, care mă onorează. Vom face o echipă bună cu toți liberalii din județ, dar și cu aliații din USL. Sper ca, împreună, să câștigăm alegerile parlamentare din 09 decembrie și apoi să organizăm în pace și bunăvoie alegerile din filiala PNL Mehedinți. Totdată, voi atrage către PNL noi membri, persoane de calitate și vectori de imagine ai județului vecin și prieten”, a declarat pentru „Express de Banat”, liderul liberalilor din Caraș-Severin, Marcel Vela.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/