Liberalul Ilie Jurca a preluat puterea la Sicheviţa: „Insuccesul principalului meu adversar a avut la bază lipsa realizărilor”

Lămuriți de modul în care arată comuna Sichevița după două mandate ale edilului social-democrat Nicolaie Kramer, locuitorii UAT-ului din Clisura Dunării au hotărât în data de 27 septembrie să renunțe la o continuitate defectuoasă pentru schimbarea promisă de liberalul Ilie Jurca, noul primar fiind hotărât să le demonstreze oamenilor în următorii patru ani că inclusiv în Sichevița se pot întâmpla lucruri bune, gata să le ofere locuitorilor condiții decente de trai.

„Le mulțumesc oamenilor care au ales schimbarea și îi îndemn să aibă în continuare încredere în mine deoarece, împreună, vom reuși să aducem comuna Sichevița în rândul comunităților moderne din țară. Victoria mea se datorează oamenilor, în timp ce insuccesul principalului meu adversar a avut la bază lipsa realizărilor, dar și lipsa interesului pentru cei care i-au permis să le conducă destinele, începând cu 2012.”, a explicat Ilie Jurca.

Pe lista problemelor care necesită soluții urgente, proaspătul șef al administrației publice locale din Clisură a ținut să puncteze: „Trebuie neapărat continuat proiectul de apă și canal care, în momentul de față, este finalizat în proporție de 40%. De asemenea, avem în plan modernizarea tuturor străzilor, intervențiile masive vizând și drumurile agricole”.

Cine este Ilie Jurca?

Actualul edil-șef șef al comunei Sichevița a făcut pasul spre administrația publică locală după ce a reușit să performeze în domeniul privat, familia acestuia deținând o companie de transport rutier de mărfuri. De asemenea, liberalul a reușit să bifeze și un mandat de consilier local.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/