Liberalii propun un nou pachet de legi. Vizată: securitatea cetățeanului

După crimele de la Caracal, Gura Șuții și Timișoara, cei din PNL insistă pentru adoptarea cât mai rapidă a unui pachet de legi pentru siguranța cetățeanului. Concret, este vorba de patru legi, unele deja propuse și anterior de liberali.

Alina Gorghiu a precizat că luni va înainta scrisori președinților Camerei Deputaților și Senatului în acest sens. „Siguranța cetățeanului în România este efectiv periclitată. Cred că trebuie să avem o reacție politică față de toate cazurile recente de violență împotriva copiilor și pentru că Guvernul este blocat și fără inițiativă, toate aceste lucruri trebuie să urmeze procedura legislativă. Dacă la recursul compensatoriu sau Codul Penal s-a putut elabora legea în patru zile, mă aștept ca într-o săptămână și șeful Senatului și șeful Camerei Deputaților să promoveze pachetul de legi pe care PNL îl propune.”, a precizat parlamentarul de Timiș.

Măsurile legislative se referă la abrogarea recursului compensatoriu, introducerea sistemului de alertă pentru copiii dispăruți, înăsprirea până la pedeapsa pe viață pentru infracțiunile de omor cu violență deosebită, mai ales asupra femeilor și asupra copiilor, dar și supravegherea cu brățară electronică a condamnaților pentru violență, eliberați condiționat.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/