Liberalii din Consiliul Județean îi rezolvă președintelui Dunca problemele de personalitate!

silviu hurduzeu

Mazilirea doctorului Caius Diaconescu va fi urmată de demiterea Alinei Stancovici, managerul Spitalului Județean de Urgență Reșița! Pentru vindecarea egoului rănit al lui Romeo Dunca!

Astfel comentează deputatul PSD Silviu Hurduzeu planul președintelui Consiliului Județean Caraș-Severin, ordonat consilierilor județeni PNL și executat orbește de aceștia. Să scoți un doctor din Consiliul de Administrație al spitalului inventând tot felul de pretexte?! Scoaterea domnului Diaconescu din Consiliul de Administrație a fost făcută cu scopul de a avea o majoritate și de a putea schimba directorul, pe doamna Alina Stancovici. Să aduci un om din afară ca să gestioneze situația dificilă a spitalului nu mi se pare o soluție fericită, înlocuim practic un medic care a avut și funcții de conducere în spital. Dacă a fost schimbat pe baza conflictelor de interese, așa cum a motivat președintele Dunca, eu le propun liberalilor să facă același lucru și cu consilierii lor județeni care, în urma solicitării pe care au trimis-o la ANI, au primit un răspuns că există posibilitatea să fie în conflict de interese. De ce nu îi schimă și pe aceștia?!”, a spus președintele PSD Caraș-Severin pentru expressdebanat.ro.

Sacrificarea doctorului Diaconescu și schimbarea managerului de la Județean nu au niciun fundament, nu există soluții mai bune și nu vor îmbunătăți cu nimic situația spitalului, avertizează Hurduzeu. Ele se produc doar pentru că președintele Dunca ar fi fost rănit în orgoliu. În special atunci când Alina Stancovici l-a făcut să pară ridicol. Chiar în plenul Consiliului Județean, în Sala de Ședințe „Sorin Frunzăverde”, în fața camerelor de filmat. „Sub adăpostul majorității de la nivelul Consiliului Județean, nu este prima data când se întâmplă ca unele hotărâri să nu mai aibă temei legal și să urmărească doar ca domnul Dunca să-și pună oamenii în posturi-cheie, astfel încât să-și poată rezolva acele probleme de personalitate. E evident că schimbarea directorului general al spitalului nu are la bază decât criza de personalitate a președintelui Dunca, pentru că a fost contrazis, pe bună dreptate, de către Alina Stancovici.”, a mai comentat parlamentarul PSD.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/