Căile de acces spre Muntele Mic, deschise permanent!

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Iubitorii de schi, dornici să profite de vremea superbă şi de puţina zăpadă din sezon, pot lua cu asalt Muntele Mic în acest sfârşit de săptămână. Mijloacele de acces până în staţiune sunt asigurate indiferent de condiţiile meteo.

Clasicul telescaun care urcă dinspre Valea Craiului până pe platoul montan, declarat ca fiind cel mai lung telescaun din Europa, îşi aşteaptă turiştii. Potrivit celor care se ocupă de întreţinerea acestuia, în momentul de faţă telescaunul funcţionează în condiţii normale.

Nu am avut probleme cu telescaunul iarna aceasta, nu a fost închis deloc, pentru că nici vremea nu a fost rea. Facem curse cu minimum zece persoane şi, de obicei, mai mult la sfârşitul săptămânii. După reparaţiile capitale efectuate în urmă cu cinci ani, telescaunul a mai fost renovat, s-au schimbat cablurile, au fost verificate scaunele şi îl autorizăm în fiecare an. Avem oameni pe instalaţii care au grijă ca totul să fie în ordine. Cu toate astea, până acum am avut foarte puţini clienţi, nu am scos banii nici pentru salarii”, a explicat Gheorghe Măran, şef de instalaţii telescaun.

Potrivit acestuia, telescaunul de pe Muntele Mic este funcţionabil din 1976. Acesta are o lungime de aproximativ 3,5 kilometri, cea mai lungă din Europa, diferenţa de nivel e de 773 metri, iar durata călătoriei ajunge până la 40 minute. Telescaunul transportă 100 de persoane pe oră, în intervalul orar 9:00 – 17:00, iar preţul pentru urcare-coborâre este 35 de lei/persoană, plus 10 lei garanţia cartelei.

telescaun1

promovare banner maxagro Muzeul TM

Cu maşina până în staţiune

Dacă înainte singura cale de a ajunge pe platoul turistic de pe Muntele Mic era telescaunul, din acest sezon turiştii pot urca la distracţie şi cu propria maşină. Conducerea Direcţiei de Administrare a Domeniului Public şi Privat a judeţului Caraş-Severin spune că drumul care face legătura între Telescaun şi staţiune va fi ţinut deschis în permanenţă.

Am deschis şoseaua între telescaun şi Muntele Mic înainte de sărbători, se execută constant deszăpezirea şi încercăm să o ţinem în permanenţă deschisă. Am luat anumite măsuri şi din bugetul județean am mai montat nişte parapete pentru siguranţa cetăţenilor care urcă cu maşini”, a declarat pentru Express de Banat Ianăş Roşeţ, directorul DADPP Caraş-Severin.

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/