Liber la cumpărături! Piața de vechituri din Reșița se redeschide în acest weekend

1000x100 Cuib de vise 1000x100

După o perioadă lungă de timp în care adepții plimbărilor prin Ocico în weekenduri au fost nevoiți să stea acasă, piața de vechituri din Reșița se redeschide din acest sfârșit de săptămână. Ce reguli trebuie respectate?

Piața de vechituri din Reșița, cunoscută de mai toată lumea sub numele de Ocico, se redeschide din acest weekend, având regim de piață volantă. Vor fi însă și multe reguli pe care vizitatorii trebuie să le respecte în contextul pandemiei de COVID-19.

Accesul în piață va fi limitat, astfel încât să se poată păstra o distanță de 2 metri între vizitatori, fără a se depăși capacitatea de 50% a pieței. Intrarea în piață se va face pe o poartă, iar ieșirea – pe alta, pentru a evita aglomerația. Vor fi lăsați să intre doar cei care poartă mască de protecție corespunzător, adică atât pe gură, cât și pe nas și cu toții vor fi obligați să își dezinfecteze mâine la intrare. Dimineața, seara, dar și pe parcursul zilei se vor dezinfecta și standurile, pe care comercianții sunt obligați să le țină acoperite cu ecrane din material transparent sau cu folii care să poată fi și ele dezinfectate. Cei care prezintă la intrare simptome (tuse, strănut sau rinoree) vor fi întorși din drum.

STPT job 1000x200

Comercianții sunt și ei obligați să poarte mască și mănuși și nu vor avea voie să vândă produsele pe sol sau pe alte structuri improvizate, ci doar pe mesele puse la dispoziție.

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/