Fostul primar al Reșiței a aflat ziua în care ar putea părăsi definitiv Penitenciarul Timișoara, acolo unde este încarcerat pentru fapte de corupție!
Comportamentul exemplar, orele de muncă prestate și executarea unei fracții suficiente din pedeapsa de trei ani ce i-a fost aplicată l-ar putea scoate de după gratii pe fostul edil-șef al Reșiței în 28 decembrie. La acea dată, Tribunalul Timiș va analiza contestația Direcției Naționale Anticorupție la decizia Judecătoriei Timișoara din 1 noiembrie, prin care lui Mihai Stepanescu îi fusese admisă cererea de liberare condiționată. De atunci, fostul primar așteaptă motivarea soluției și stabilirea termenului de apel de la Tribunalul Timiș, instanță ce va da verdictul final. În cazul în care și magistrații Tribunalului vor considera că sunt întrunite toate elementele necesare admiterii liberării condiționate, atunci Mihai Stepanescu va fi pus de îndată în libertate.