Moș Crăciun schimbă programul cinematografelor cărășene și aduce în dar mai multe bilete participanților la concurs!

po 1000x100px (3) untitled design set 970x90 px

Program special de Crăciun în cinematografele din Reșița, Caransebeș și Oravița. Duminică, în Ajunul Crăciunului, acestea vor fi închise, dar în prima și a doua zi de Crăciun, cinematografele îi așteaptă pe spectatori să le treacă pragul. Și cum Moș Crăciun nu putea veni cu tolba goală, acesta aduce și surprize: filme în avanpremieră, unul dintre ele fiind mult așteptatul „Jumanji: Aventură în junglă/Jumanji: Welcome to the Jungle”.

Nu doar că cinematografele cărășene vor fi deschise de Crăciun, dar vin și cu un cadou special. La Reșița și Caransebeș va rula în avanpremieră mult așteptatul „Jumanji: Aventură în junglă/Jumanji: Welcome to the Jungle”. Filmul, în variantă 3D, va avea premiera națională în 29 decembrie, însă în Caraș-Severin va putea fi vizionat din data de 26 decembrie. În noua parte din Jumanji, patru prieteni găsesc un joc video, iar fiecare dintre ei își alege un personaj. Lumea din joc devine reală, iar ei se transformă în personajele pe care le-au ales. Pentru a putea evada din joc, ei trebuie să supraviețuiască și să își schimbe părerea despre ei înșiși.

YouTube video

Cea de-a doua avanpremieră este comedia „Bastarzii/Father Figures”. Doi frați află că mama lor i-a mințit cu privire la decesul tatălui lor, așa că aceștia se decid să afle cine este de fapt tatăl lor biologic. Owen Wilson, Christopher Walken și Glenn Close sunt doar câțiva dintre marii actori care au în acest film roluri memorabile.

YouTube video

Pasionații seriei „Star Wars” pot vedea și în această săptămână cea mai recentă parte, „Star Wars: Ultimii Jedi/Star Wars: The Last Jedi” în format 3D. Luke Skywalker are parte de o existență pașnică și solitară. Dar totul se schimbă când o întâlnește pe Rey, o tânără în care se simte prezența Forței. Pentru acest film nu vor fi oferite bilete în cadrul concursului organizat împreună cu Express de Banat.

YouTube video

Norocul nu-i părăsește pe cărășeni nici în această săptămână. Norocul de a vedea „Ghinionistul”, filmul produs în Caraș-Severin. Acesta prezintă povestea unui tânăr care, deși măcinat de griji și ghinioane, reușește să găsească modalitatea de a-și îndeplini un mare vis. O comedie românească pe care merită să o vezi dacă vrei să râzi… românește.

YouTube video

Cei mici pot viziona în această perioadă aventurile taurului „Ferdinand”, o animație 3D dublată în limba română. Ferdinand este un taur uriaș cu o inimă mare, dar diferit, care preferă să stea liniștit sub un copac, mirosind florile. La maturitate, Ferdinand ajunge mare și puternic, însă temperamentul său rămâne moale. Lucrurile iau o turnură neașteptată atunci când acesta este confundat cu un animal periculos, fiind capturat și separat de familia lui. O victimă a aspectului său impunător, Ferdinand se trezește prins accidental de cinci oameni care vin să aleagă „cel mai mare, cel mai rapid și mai dur taur” pentru luptele cu tauri din Madrid, iar el este ales din greșeală. Hotărât să-și găsească familia și rădăcinile sale, el pornește într-o aventură incredibilă prin Spania, însoțit de cea mai trăsnită echipă. În final, Ferdinand dovedește că un taur nu se poate judeca după aspectul exterior. Vocea taurului Ferdinand este interpretată de cunoscutul luptător John Cena.

YouTube video

Și aventurile ursulețului „Paddington” vor fi redifuzate în această săptămână. După ce s-a stabilit împreună cu familia Brown în Windsor Gardens, Paddington a devenit un membru popular al comunității, răspândind bucurie și încântare oriunde merge. În timp ce căuta un cadou perfect pentru ziua de naștere a lui Aunt Lucy, mătușa sa iubită, Paddington vede o carte unică de tip pop-up în magazinul de antichități al domnului Gruber, așa că își ia mai multe slujbe ciudate pentru a-i putea cumpăra darul special. Dar, atunci când cartea este furată, depinde doar de Paddington și de familia Brown să caute și să demaște hoțul.

YouTube video

CONCURS! Rămâi cu ochii pe Express de Banat! Astăzi extragem câștigătorii celor 32 de bilete pentru filmele acestei săptămâni la Reșița, Caransebeș și Oravița! ATENȚIE! Nu se oferă bilete în cadrul concursului pentru blockbuster-ul „Star Wars: Ultimii Jedi/Star Wars: The Last Jedi”.

Dar concursul continuă! Așa că dă LIKE paginii noastre de Facebook Express de Banat (dacă nu ai făcut-o până acum). Punem din nou la bătaie zeci de bilete gratuite la cele mai noi filme difuzate de Cinema Dacia Reșița, Cinema Luna Caransebeș și Cinema 3D Oravița săptămâna viitoare, începând de miercuri, 27 decembrie. Concursul pentru zilele respective va fi lansat marți, 19 decembrie pe pagina noastră de Facebook.

MIERCURI, 20 decembrie

Ora 21.00 – Star Wars: Ultimii Jedi 3D/Star Wars: The Last Jedi 3D – BLOCKBUSTER

JOI, 21 decembrie

Ora 19.00 – Bastarzii/Father Figures (avanpremieră)
Ora 21.00 – Star Wars: Ultimii Jedi 3D/Star Wars: The Last Jedi 3D – BLOCKBUSTER

VINERI, 22 decembrie

Ora 15.00 – Star Wars: Ultimii Jedi 3D/Star Wars: The Last Jedi 3D – BLOCKBUSTER
Ora 18.00 – Bastarzii/Father Figures (premieră)
Ora 20.00 – Star Wars: Ultimii Jedi 3D/Star Wars: The Last Jedi 3D – BLOCKBUSTER

SÂMBĂTĂ, 23 decembrie

Ora 11.00 – Ferdinand 3D – dublat în limba română
Ora 13.00 – Ferdinand 3D – dublat în limba română
Ora 15.00 – Paddington 2 – dublat în limba română
Ora 17.00 – Ghinionistul
Ora 19.00 – Bastarzii/Father Figures
Ora 21.00 – Star Wars: Ultimii Jedi 3D/Star Wars: The Last Jedi 3D – BLOCKBUSTER

DUMINICĂ, 24 decembrie

ÎNCHIS

LUNI, 25 decembrie

Ora 17.00 – Ghinionistul
Ora 19.00 – Bastarzii/Father Figures
Ora 21.00 – Star Wars: Ultimii Jedi 3D/Star Wars: The Last Jedi 3D – BLOCKBUSTER

1000x100 casinoherculane by sungarden gif card de energie dacus 1000x100

MARȚI, 26 decembrie

Ora 11.00 – Ferdinand 3D – dublat în limba română
Ora 13.00 – Ferdinand 3D – dublat în limba română
Ora 15.00 – Jumanji: Aventură în junglă 3D/Jumanji: Welcome to the Jungle 3D – BLOCKBUSTER (avanpremieră)
Ora 17.00 – Bastarzii/Father Figures
Ora 19.00 – Jumanji: Aventură în junglă 3D/Jumanji: Welcome to the Jungle 3D – BLOCKBUSTER (avanpremieră)
Ora 21.00 – Star Wars: Ultimii Jedi 3D/Star Wars: The Last Jedi 3D – BLOCKBUSTER

JOI, 21 decembrie

Ora 19.00 – Bastarzii/Father Figures (avanpremieră)
Ora 21.00 – Star Wars: Ultimii Jedi 3D/Star Wars: The Last Jedi 3D – BLOCKBUSTER

VINERI, 22 decembrie

Ora 15.00 – Star Wars: Ultimii Jedi 3D/Star Wars: The Last Jedi 3D – BLOCKBUSTER
Ora 18.00 – Bastarzii/Father Figures (premieră)
Ora 20.00 – Star Wars: Ultimii Jedi 3D/Star Wars: The Last Jedi 3D – BLOCKBUSTER

SÂMBĂTĂ, 23 decembrie

Ora 13.00 – Ferdinand 3D – dublat în limba română
Ora 15.00 – Ferdinand 3D – dublat în limba română
Ora 17.00 – Bastarzii/Father Figures
Ora 19.00 – Bastarzii/Father Figures
Ora 21.00 – Star Wars: Ultimii Jedi 3D/Star Wars: The Last Jedi 3D – BLOCKBUSTER

DUMINICĂ, 24 decembrie

ÎNCHIS

LUNI, 25 decembrie

Ora 19.00 – Bastarzii/Father Figures
Ora 21.00 – Star Wars: Ultimii Jedi 3D/Star Wars: The Last Jedi 3D – BLOCKBUSTER

MARȚI, 26 decembrie

Ora 12.00 – Ferdinand 3D – dublat în limba română
Ora 14.00 – Jumanji: Aventură în junglă 3D/Jumanji: Welcome to the Jungle 3D – BLOCKBUSTER (avanpremieră)
Ora 16.00 – Bastarzii/Father Figures
Ora 18.00 – Star Wars: Ultimii Jedi 3D/Star Wars: The Last Jedi 3D – BLOCKBUSTER
Ora 21.00 – Jumanji: Aventură în junglă 3D/Jumanji: Welcome to the Jungle 3D – BLOCKBUSTER (avanpremieră)

JOI, 21 decembrie

Ora 18.00 – Bastarzii/Father Figures (avanpremieră)
Ora 20.00 – Star Wars: Ultimii Jedi 3D/Star Wars: The Last Jedi 3D – BLOCKBUSTER

VINERI, 22 decembrie

Ora 16.00 – Ferdinand 3D – dublat în limba română
Ora 18.00 – Bastarzii/Father Figures (premieră)
Ora 20.00 – Star Wars: Ultimii Jedi 3D/Star Wars: The Last Jedi 3D – BLOCKBUSTER

SÂMBĂTĂ, 23 decembrie

Ora 16.00 – Ferdinand 3D – dublat în limba română
Ora 18.00 – Bastarzii/Father Figures
Ora 20.00 – Star Wars: Ultimii Jedi 3D/Star Wars: The Last Jedi 3D – BLOCKBUSTER

DUMINICĂ, 24 decembrie

ÎNCHIS

LUNI, 25 decembrie

Ora 16.00 – Ferdinand 3D – dublat în limba română
Ora 18.00 – Bastarzii/Father Figures
Ora 20.00 – Star Wars: Ultimii Jedi 3D/Star Wars: The Last Jedi 3D – BLOCKBUSTER

versay aprilie 980x120 px banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/