Lepa Brena live și experiențe de neuitat în Clisura Dunării! E Balkan Festival!

Pregătirile pentru unul din cele mai așteptate evenimente muzicale din această vară au intrat în linie dreaptă la Berzasca, acolo unde, la finalul săptămânii, va avea loc cea de-a doua ediție a Balkan Festival, pe scena căruia vor concerta voci cunoscute la nivel național și internațional din România și din Serbia.

Timp de trei zile, în perioada 15 – 17 iulie, la Berzasca, în Caraș-Severin, are loc evenimentul muzical care își propune să atragă în Clisura Dunării peste 30.000 de participanți. Spre deosebire de prima ediție a festivalului, când locația aleasă de organizatori pentru eveniment a fost stadionul comunal din Berzasca, de această dată, evenimentul se va desfășura pe un teren privat, situat chiar pe malul Dunării.

În prima seară a festivalului vor urca pe scenă artiștii Theo Rose & Roz Gvng, Elena Gheorghe, Jean de la Craiova, Nikos Papadopoulos și Horia Brenciu & HB Orchestra, în cea de-a doua – grupul 3 Sud Est, Oana Radu, Raluka & Proiectul Balkanic, Shondy & Mahala Rai Banda și Andra, iar ultima seară aparține artiștilor Dejan Petrović și Lepa Brena. În toate cele trei zile de festival, intrarea se va face începând cu ora 17.00, urmând ca programul artistic să înceapă de la ora 20.00.

Costul unui bilet este de 85 de lei pe seară, iar cel al unui abonament – de 180 de lei. Biletele se pot cumpăra online de aici: https://m.iabilet.ro/bilete-balkan-festival-76803. Accesul copiilor cu vârsta până la 14 ani este gratuit. Reșițenii își pot cumpăra bilete, începând de astăzi, și de la terasele Regina Margherita și Soho House.

Pentru că în această perioadă este greu de găsit cazare la pensiunile din Clisura Dunării, organizatorii pun la dispoziția participanților locuri gratuite pentru campare, special amenajate de Primăria și Consiliul Local Berzasca, în imediata vecinătate a locului în care se desfășoară evenimentul muzical.

Festivalul este organizat de Primăria și Consiliul Local Berzasca, în parteneriat cu Asociația Pro Datina și RoCa Music.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/