Lepa Brena în Banat, între mit și realitate

După ce tentativele autorităților locale din vestul țării de a-și bucura comunitatea cu un concert excepțional al sârboaicei Lepa Brena au eșuat una după alta, artista și-a programat un concert la Reșița. Mitul unui spectacol pe meleaguri bănățene se pare că va deveni realitate cât de curând.

Cântăreața Lepa Brena se bucură de un număr impresionant de fani în Banat. Cu toate acestea, concertele programate până acum în zonă au fost amânate pe rând, spre disperarea fanilor exaltați. Primul concert al divei din Serbia a fost programat la Timișoara, spectacol anunțat cu doi ani în urmă. Chiar dacă orașul a fost împânzit de afișe, iar biletele s-au vândut ca pâinea caldă, timișorenii au fost lăsați cu ochii în soare.

O a doua tentativă de organizare a unui concert susținut de Lepa Brena în Banat a fost la Lugoj, unde însă autoritățile locale nu au reușit să cadă de comun acord cu organizatorii evenimentului, iar concertul a rămas la stadiul de intenție.

Când speranțele banățenilor de a-și admira cel mai iubit artist al muzicii sârbești începeau să se năruie, autoritățile locale reșițene au scos în lumină o veste care să-i dea pe spate. Lepa Brena va urca pe scena reșițeană de marea sărbătoare a orașului, programată pentru data de 29 iunie. Pentru că Gala Superkombat care a răsunat în weekend a pus Reșița pe buzele multor români, dar și străini de peste granițele țării, trendul spectacolelor de excepție în municipiu pare că a devenit o regulă pentru administrația locală.

Lepa Brena dorește să vină la Reșița. Chiar dacă în aparență suntem mai mici, se pare că avem credibilitate. Aici este vorba de o muncă în echipă. Sunt șanse de 99,9 la sută ca Lepa Brena să cânte la Reșița. Aceasta este cunoscută una dintre cele mai mari voci ale Balcanilor și mă bucur că dacă nu au reușit alții din orașe mai mari învecinate vom reuși noi să-i bucurăm pe cărășeni cu un concert de excepție”, a explicat edilul-șef Mihai Stepanescu.

Fanii bănățeni vor mai avea astfel încă o șansă de a-și admira una dintre artistele preferate. Planul concertului la Reșița este mult mai credibil decât cele de până acum, luând în considerare promisiunile venite din partea municipalității reșițene. Mai mult decât atât, dacă anul trecut de Zilele Reșiței concertul Draganei Mirkovic a reușit să adune în acorduri senzaționale peste 6o.000 de spectatori, autoritățile locale se așteaptă ca Lepa Brena să ridice standardele și mai sus, iar numele Reșiței să ajungă din ce în ce mai departe.

Comments

  1. Razvan says:

    Doar suntem cei mai mari manelisti din vestul tarii , de ce nu? Saraci de nu avem dupa ce bea apa dar o punem de o hora , poate ni se aseaza matzele si uitam de foame , luam o stampila in dinti si uite asa ne mai bucuram inca 4 ani de super concerte … Bravooo ! Felicitari organizatorilor si consumatorilor … Cu siguranta avem nevoie de astfel de evenimente costisitoare..;)

  2. Podsekalnikov says:

    O da, exact de concerte si box are nevoie Resita(Anina2).Daca locuri de munca nu se pot crea macar circ sa fie. Administratia locala(si nu doar cea actuala) nu a fost in stare sa aduca un(UNU) investitor serios in oras de 20 de ani incoace in schimb concerte de muzica populara fara numar neamule.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/