„Leii” răniți au reacționat! SCM Timișoara s-a impus clar cu SCM U Craiova și a împins disputa în meci decisiv

SCM Timișoara a învins cu 96-78 pe SCM U Craiova, în a patra confruntare de pe teren propriu dintre cele două echipe. Un joc pe care dacă bănățenii îl pierdeau era echivalentul încheierii sezonului. Formația din Bănie nu a mai contat prea mult în meci din sfertul al treilea, iar balanța e acum perfect echilibrată, cu fiecare echipă cu un succes acasă și în deplasare. Calificarea în semifinale se va tranșa în Oltenia, în meciul decisiv de luni.

Obligați să câștige, timișorenii au început foarte bine meciul. Craiova a intrat rapid în penalizare, iar primul sfert s-a terminat la scorul de 27-20. Oaspeții au revenit însă bine în debutul celui de al doilea sfert, iar după 13 minute de joc, tabela s-a modificat la 27-31. A urmat un time-out, după care gazdele s-au distanțat clar în joc, până la scorul de 46-37. La pauza mare s-a intrat cu 47-42. Craiova a jucat bine doar în primele minute după trecerea pe la vestiare, pentru ca ulterior să nu mai reușească să marcheze mai deloc. Sfertul trei s-a terminat la scorul de 69-57, iar în ultimele zece minute, diferența a continuat să crească pentru bănățeni.

Cei mai buni marcatori ai timișorenilor au fost Brandon Randolph și Vladan Vukosavljevic, cu 27, respectiv 26 de puncte marcate. Au mai înscris pentru gazde: Komatina, 11, Diculescu și Brown, fiecare cu 8 puncte, Pesakovic și Baciu, fiecare cu 6 puncte, și Stojadinovic, cu 4. Pentru olteni, cele mai multe puncte le-au marcat Mijajlovic și Troupe, câte 17 fiecare.

După meci, Brandon Randolph spune că jocul Timișoarei din acest sezon a fost influențat în primul rând de factorul psihologic. „Am jucat tare de la început. Ei au câștigat un meci la noi pe teren și, deci, eram cu spatele la zid. A trebuit să jucăm la maximul nostru potențial și asta am făcut. În tot sezonul noi am avut aceeași abordare, aceleași scheme de joc. Nu am schimbat nimic. Dar totul ține de capitolul mental, care în seara aceasta a fost cum trebuie. Mereu e greu să joci în deplasare, în sala altei echipe. Miercuri nu ne-am făcut treaba. Ei au terminat pe 4, noi pe 5, trebuie să mergem să câștigăm. Nu cred că e vreo favorită. Fiecare echipă va veni cu jocul ei”, a precizat americanul.

Vladan Vukosavljevic a amintit și energia din jocul alb-violeților ca factor important al succesului. „Ne-am arătat caracterul și că trebuie să fim respectați ca echipă. E o victorie fantastică, ne-am oferit toată energia și am câștigat, și asta e cel mai important lucru. Mergem cu energie pozitivă acolo pentru a încerca să câștigăm. Mereu e greu când joci sub panou, azi în special. Am reușit să ripostăm. Energia noastră a fost mai bună. Ne-am concentrat bine. Cu aceeași energie și concentrare, putem câștiga și meciul de acolo. Îi felicit pentru jocul corect pe craioveni”, a precizat pivotul Timișoarei.

Antrenorul Craiovei consideră că lupta din play-off dintre locurile 4 și 5 merita să se termine în maximum de jocuri. „Această serie cu două echipe apropiate ca nivel merită să se termine în cinci meciuri. Eu aș fi preferat, sincer, să termin cu patru, dar seria merită cinci jocuri. Vom vedea luni. Ei au arătat mai mult energie în seara aceasta. Vom juca acasă, ei vin să ne bată. E 50-50 în ceea ce privește presiunea. Azi presiunea a fost pe ei și au răspuns bine la presiune. Miercuri a fost pe noi și am răspuns cum trebuia. Nimeni nu vrea să piardă meciul cinci. Azi am pierdut pe alergare, pe energie și datorită a doi jucători excepționali ai lor, care au dat mai mult de jumătate din punctele lor. Scorul spune tot, nu are rost să fac o analiză. Programul e același pentru noi și Timișoara, norocul nostru e că noi călătorim în seara aceasta. Altădată era o pauză mai mare între meciul patru și cinci, dar nu e un avantaj pentru niciuna dintre echipe”, a precizat Aco Todorov.

La Craiova se va tranșa calificarea în semifinală, în funcție de cine va câștiga. Partida va începe luni la ora 18 și va fi televizată.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/