Legendarul Freddie Mercury, în cinematografele din Caraș-Severin!

po 1000x100px (3) untitled design set 970x90 px

După Lady Gaga, un alt mare nume al scenei muzicale devine personaj principal într-un film pe care spectatorii îl pot vedea din această săptămână în cinematografe. Freddie Mercury, de la ascensiunea sa până la sfârșitul tragic, îi va ține pe pasionații Queen cu sufletul la gură. Să nu uităm că tot în această săptămână este programată premiera de gală a filmului „Moromeții 2”.

Avanpremiera din această săptămână este filmul care prezintă ascensiunea unei legende și modul în care a luat naștere una dintre cele mai iubite trupe din toate timpurile. „Bohemian Rhapsody” este povestea formației Queen, avându-l în prim plan pe solistul Freddie Mercury, cel care a sfidat stereotipurile și a distrus convențiile, devenind unul dintre cei mai iubiți artiști de pe planetă. Filmul urmărește ascensiunea meteorică a trupei prin melodiile lor iconice și sunetul revoluționar, apropierea de colaps a formației pe măsură ce stilul de viață al lui Mercury scapă de sub control, dar și reuniunea lor triumfătoare în ajunul concertului „Live Aid”, unde Mercury, care se confruntă cu o boală amenințătoare, conduce trupa într-una dintre cele mai puternice performanțe din istoria muzicii rock. În cadrul concertului caritabil „Live Aid” din 1985, trupa a hipnotizat stadionul Wembley din Londra și audiența TV la nivel mondial cu hituri precum „We Will Rock You” și „Radio Ga Ga”. Trupa a continuat să concerteze și să înregistreze chiar și atunci când sănătatea lui Mercury s-a deteriorat. În 1991, la o zi după ce a recunoscut public că are SIDA, Mercury a decedat din cauza bolii sale la vârsta de 45 de ani.

YouTube video

O altă noutate este filmul românesc „Moromeții 2”. Stere Gulea continuă ecranizarea poveștii apărute în anul 1987. Despre politică, revoltă, previziuni și putere, într-un film alb-negru uimitor. Obsesia pentru pământ a lui Moromete a rămas intactă. Totul se învârte în jurul muncii câmpului. Pentru supraviețuire e nevoie de porumb, de grâu. Anii 1945-1946 îl găsesc pe Ilie Moromete îmbătrânit, dar încă în putere. Între el și cea de-a doua soție, Catrina, tensiunile de-o viață continuă. Reproșurile au legătură cu pământul, copiii din prima căsătorie ai lui Ilie și cu gelozia femeii. Să nu uităm că o parte din echipa de producție va fi prezentă la premiera de gală de la Reșița, Oravița și Caransebeș.

CITEȘTE ȘI: Regizorul Stere Gulea vine în Caraș-Severin! Hai să îl cunoști la spectacolul de gală al filmului „Moromeții 2”!

YouTube video

„Operațiunea Hunter Killer/Hunter Killer” continuă și în această săptămână. În adâncul Oceanului Arctic, căpitanul unui submarin american, Joe Glass este în căutarea unui submarin din SUA aflat în primejdie, atunci când descoperă că o lovitură de stat rusească amenință să desființeze ordinea mondială. Cu echipajul și țara în pericol, căpitanul Glass trebuie să lucreze cu trupele de elită SEAL pentru a salva viața președintelui rus, care a fost luat prizonier de un general rus în timpul unei lovituri de stat militare. Izolați de toate mijloacele de comunicare, un comandant de submarin și o unitate de forțe speciale este tot ceea ce se află între asaltul rus și războiul total. Vor reuși aceștia să se strecoare prin apele inamice pentru a opri cel de-al Treilea Război Mondial?

YouTube video

Cea de-a noua parte a seriei „Halloween” aduce din nou în prim plan un criminal în serie. Laurie Strode (Jamie Lee Curtis) are parte de ultima ei confruntare cu Michael Myers, figura care o bântuie de 40 de ani. Bărbatul mascat a încercat să o omoare fix de Halloween, iar ultimele nopți ale lunii octombrie sunt de coșmar în fiecare an. Însă presimțirile ei se dovedesc a fi perfect întemeiate. Michael Myers a fost pe urmele ei în tot acest timp, studiindu-i orice mișcare și așteptând momentul potrivit pentru a-și duce în sfârșit la îndeplinire planul machiavelic. Numai că, de data aceasta, Laurie nu mai e singură, iar fiica ei, Karen, va face tot posibilul să își salveze mama.

YouTube video

Filmul românesc „Pup-o, mă!”, cu Văru Săndel și Jojo în rolurile principale, va rula și el în premieră în Caraș-Severin. Uită de flori, bomboane, cadouri scumpe sau orice efort de a cuceri persoana iubită. Dacă ți-a picat cu tronc, du-o de Ziua Lânii în comuna Răchițele și pup-o, mă! Se spune că rămâne a ta pe viață și veți duce un trai îmbelșugat și lipsit de griji. Asta este premisa unei comedii de situație în care urmărim trei ciobani deja trecuți de vârsta însurătorii, dar care în nici un an de Ziua Lânii n-au avut prilejul să coboare de la stână în sat, să pupe și ei o mândră. Ținuți din scurt de un baci obsedat de avere, ei își petrec această zi cu oile și câinele Bobiță. Când își pierd orice urmă de speranță, două „zâne” de la capitală își proptesc mașina în gardul stânii lor. Nu trebuie decât să le pupe, dar e complicat… Apare și-un strigoi, apare și-o pușcă, dispare o mașină… E complicat, dar băieții sunt hotărâți, spun cei de la CineMagia.

YouTube video

O altă animație, în format 3D, va rula pentru cei mici: „Aventurile lui Smallfoot/Smallfoot”. Deși nu a întâlnit niciodată un om, strălucitul Migo este hotărât să le arate semenilor săi existența dificil de sesizat a omului. Întreaga acțiune eroică îi asigură o anumită faimă în cadrul tribului, chiar și o șansă cu fata visurilor sale. Dar misiunea extravagantă nu merge așa cum a fost planificată: descoperirea trimite comunitatea simplă de yeti într-o alertă și confuzie totală, devenind înspăimântată de creaturile care roiesc dincolo de satul lor înzăpezit. Va fi nevoie de o prietenie inteligentă și dificilă care să restabilească ordinea și să aducă pace între cele două lumi aparent ireconciliabile.

YouTube video

MIERCURI, 31 octombrie

Ora 20.00 – Moromeții 2 – PREMIERĂ DE GALĂ

JOI, 1 noiembrie

Ora 19.00 – Operațiunea Hunter Killer/Hunter Killer
Ora 21.00 – Bohemian Rhapsody (avanpremieră)

VINERI, 2 noiembrie

Ora 15.00 – Operațiunea Hunter Killer/Hunter Killer
Ora 17.00 – Goosebumps 2: Halloween bântuit 3D/Goosebumps 2: Haunted Halloween 3D
Ora 19.00 – Halloween
Ora 21.00 – Bohemian Rhapsody (premieră)

SÂMBĂTĂ, 3 noiembrie

Ora 11.00 – Aventurile lui Smallfoot 3D/Smallfoot 3D – dublat în limba română
Ora 13.00 – Aventurile lui Smallfoot 3D/Smallfoot 3D – dublat în limba română
Ora 15.00 – Operațiunea Hunter Killer/Hunter Killer
Ora 17.00 – Goosebumps 2: Halloween bântuit 3D/Goosebumps 2: Haunted Halloween 3D
Ora 19.00 – Halloween
Ora 21.00 – Bohemian Rhapsody

1000x100 casinoherculane by sungarden gif card de energie dacus 1000x100

DUMINICĂ, 4 noiembrie

Ora 11.00 – Aventurile lui Smallfoot 3D/Smallfoot 3D – dublat în limba română
Ora 13.00 – Aventurile lui Smallfoot 3D/Smallfoot 3D – dublat în limba română
Ora 15.00 – Operațiunea Hunter Killer/Hunter Killer
Ora 17.00 – Goosebumps 2: Halloween bântuit 3D/Goosebumps 2: Haunted Halloween 3D
Ora 19.00 – Halloween
Ora 21.00 – Bohemian Rhapsody

JOI, 1 noiembrie

Ora 17.00 – Operațiunea Hunter Killer/Hunter Killer
Ora 20.00 – Moromeții 2 – PREMIERĂ DE GALĂ

VINERI, 2 noiembrie

Ora 15.00 – Goosebumps 2: Halloween bântuit 3D/Goosebumps 2: Haunted Halloween 3D
Ora 17.00 – Halloween
Ora 19.00 – Operațiunea Hunter Killer/Hunter Killer
Ora 21.00 – Bohemian Rhapsody (premieră)

SÂMBĂTĂ, 3 noiembrie

Ora 11.00 – Aventurile lui Smallfoot 3D/Smallfoot 3D – dublat în limba română
Ora 13.00 – Aventurile lui Smallfoot 3D/Smallfoot 3D – dublat în limba română
Ora 15.00 – Goosebumps 2: Halloween bântuit 3D/Goosebumps 2: Haunted Halloween 3D
Ora 17.00 – Halloween
Ora 19.00 – Operațiunea Hunter Killer/Hunter Killer
Ora 21.00 – Bohemian Rhapsody

DUMINICĂ, 4 noiembrie

Ora 11.00 – Aventurile lui Smallfoot 3D/Smallfoot 3D – dublat în limba română
Ora 13.00 – Aventurile lui Smallfoot 3D/Smallfoot 3D – dublat în limba română
Ora 15.00 – Goosebumps 2: Halloween bântuit 3D/Goosebumps 2: Haunted Halloween 3D
Ora 17.00 – Halloween
Ora 19.00 – Operațiunea Hunter Killer/Hunter Killer
Ora 21.00 – Bohemian Rhapsody

MIERCURI, 31 octombrie

Ora 18.30 – Moromeții 2 – PREMIERĂ DE GALĂ

JOI, 1 noiembrie

Ora 20.00 – Bohemian Rhapsody (avanpremieră)

VINERI, 2 noiembrie

Ora 16.00 – Goosebumps 2: Halloween bântuit 3D/Goosebumps 2: Haunted Halloween 3D
Ora 18.00 – Operațiunea Hunter Killer/Hunter Killer
Ora 20.00 – Bohemian Rhapsody (premieră)

SÂMBĂTĂ, 3 noiembrie

Ora 14.00 – Aventurile lui Smallfoot 3D/Smallfoot 3D – dublat în limba română
Ora 16.00 – Goosebumps 2: Halloween bântuit 3D/Goosebumps 2: Haunted Halloween 3D
Ora 18.00 – Operațiunea Hunter Killer/Hunter Killer
Ora 20.00 – Bohemian Rhapsody

versay aprilie 980x120 px banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/