Legea pensiilor speciale este parțial neconstituțională și trebuie să fie corectată de Parlament, a decis CCR.
Decizia a fost luată miercuri de CCR. Totuși, justificarea deciziei urmează să fie anunțată.
Parlamentarii s-ar putea întruni de urgență într-o sesiune extraordinară pentru a corecta aspectele de neconstituționalitate descoperite de Curtea Constituțională.
Legea este esențială pentru obținerea banilor din PNRR.
În esență, Curtea a constatat că „diminuarea bazei de calcul a pensiilor de serviciu din sistemul justiției, precum și omisiunea reglementării unor dispoziții tranzitorii efective în privința creșterii, pe de o parte, a ponderii vechimii efective în funcție, și, pe de altă parte, a vârstei de pensionare necesare acordării pensiei de serviciu afectează componenta funcțională/instituțională a principiului independenței justiției în substanța sa.”
De asemenea „se încalcă exigențele de calitate a legii prin lipsa unor reglementări tranzitorii clare, precise și previzibile cu privire la actualizarea pensiilor de serviciu și la eliminarea creșterii cu 1% a valorii de 80% care se aplică asupra bazei calcul a pensiei de serviciu pentru fiecare an care depășește vechimea standard de 25 de ani.”
Curtea a mai reținut că „recalcularea pensiilor de serviciu aflate în plată afectează securitatea juridică în componenta de neretroactivitate a legii. Securitatea juridică cere și impune o protecție a garanțiilor referitoare la conservarea dreptului care a fost dobândit prin emiterea deciziei de pensionare.”
Curtea a mai observat că „partea necontributivă a pensiei de serviciu poate face obiectul unei impozitări distincte față de partea sa contributivă condiționat de aplicarea acesteia tuturor categoriilor de beneficiari ai pensiilor de serviciu, fără distincție. Legea criticată introduce o astfel de impozitare, însă, nu stabilește cu claritate baza de impunere, ceea ce este contrar exigențelor de calitate a legii. Curtea a mai reținut că impozitarea nu poate avea un caracter sancționator, pentru că se ajunge practic la o regândire și restructurare indirectă a însăși bazei de calcul a pensiei de serviciu.”