Legați de civilizație prin transport feroviar!

Discuțiile legate de construirea unei linii de cale ferată pe malul Dunării prind contur. Proiectul se apropie deja de finalizare, iar în acest sens reprezentanții structurilor europene din vestul țării s-au deplasat la Moldova Nouă pentru a analiza situația la fața locului.

Transportul feroviar, care în urmă cu mulți ani era un simplu vis, urmează să lege orașul de la malul Dunării de sud-estul Europei. Acest aspect oferă încredere autorităților, care speră că astfel investiția în infrastructură va fi un stimul puternic pentru dezvoltarea turismului pe plan local.

„De zeci de ani discutăm despre dezvoltarea unui asemenea proiect, însă a fost un simplu vis. Iată că noi nu vorbim prostii, ci suntem extrem de serioși în momentul în care ne propunem ceva. Discuțiile noastre prind contur, iar în următorii ani chiar se va construi această linie despre care doar s-a vorbit până acum, a spus primarul Matei Lupu, edilul-șef al orașului.

În acest sens, cei care conduc Agenția de Dezvoltare Regională Vest, alături de oficialii Consiliului Județean Caraș-Severin s-au deplasat la malul Dunării să analizeze la fața locului ceea ce trebuie făcut pentru finalizarea viitorului proiect. Pe lângă linia de cale ferată, de la intrarea Dunării în țară, urmează să se consolideze și malul fluviului pe o porțiune extrem de importantă.

CITEȘTE ȘI: Moldova Nouă ar putea deveni un centru economic important. Vezi planurile autorităților județene!

Comments

  1. cp6 says:

    nu avem drumuri asfaltate, dar se vrea TF.vai s-amar 😀 cine gandeste proiectele astea?

  2. Radivoj Milenovici says:

    Sunt proiecte puse la cale de catre firmele paravan ale SRI(securisti)cu ajutorul jegului de Frunzacolorata doar pentru paraindaratul enorm din executarea a unor mizerii de lucrari prejudicand poporul bastinas din Caras-Severin . Pana cand ?

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/