Laptopuri și table digitale pentru școlarii din Vermeș

Printr-o investiție europeană, Școala Gimnazială Vermeș se dotează cu echipamente IT de circa 200.000 de lei.

În prag de nou an școlar, conducerea administrației locale din Vermeș vine cu vești bune pentru elevii școlii gimnaziale din localitate și nu numai. A fost semnat contractul de furnizare echipamente IT, achiziție făcută în cadrul proiectului „Digitalizarea unităților de învățământ”, finanțat din fonduri europene, prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

În urma acestui demers, au fost achiziționate șase table interactive, 20 de laptopuri, șase sisteme de sunet, șase camere pentru videoconferință, șase multifuncționale, cinci scannere portabile și un dispozitiv pentru conectarea la internet. Valoarea investiției se ridică la 187.250 de lei, întreaga suma fiind eligibilă prin PNRR

„Toate echipamentele IT achiziționate vor fi predate Școlii Gimnaziale Vermeș, pentru modernizarea infrastructurii educaționale, în vederea asigurării unui proces educațional modern și de calitate pentru elevii din comuna noastră. În cadrul aceluiași proiect, urmează ca, în perioada următoare, să fie achiziționat și mobilierul, precum și o serie de materiale didactice pentru dotarea sălilor de clasă”, a precizat primarul comunei Vermeș, Ion Iacob Damian.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/