Liceul Teoretic „Coriolan Brediceanu” din Lugoj va investi peste 700.000 de lei în crearea de laboratoare inteligente, finanțarea urmând să vină din fonduri europene.
Într-un demers menit să revoluționeze experiența educațională, Liceul Teoretic „Coriolan Brediceanu” din Lugoj anunță începerea proiectului „Dotarea cu laboratoare inteligente”, desfășurat în perioada 22 decembrie 2023 – 31 ianuarie 2025.
Această inițiativă, cu o valoare de 702.418,68 lei, primește sprijin financiar nerambursabil, obținut în cadrul apelului de proiecte „Dotarea cu laboratoare inteligente a unităților de învățământ secundar superior, a palatelor și a cluburilor copiilor”. Fondurile provin din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), contribuind la modernizarea infrastructurii educaționale și la creșterea calității actului de învățământ în orașul Lugoj.
Printre obiectivele proiectului se numără creșterea accesului la mijloace de învățare pentru elevi, dar și consolidarea competențelor digitale în utilizarea instrumentelor de tip „laborator” inteligent pentru cadrele didactice. Totodată, se urmărește creșterea accesului la educație pentru grupurile vulnerabile și combaterea excluziunii sociale, precum și prevenirea și reducerea absenteismului școlar.