La spitalul din Reșița, ca-n Germania sau Austria! Campanie de marketing pentru sănătatea cărășenilor

untitled design set 970x90 px

Noul manager al Spitalului Județean de Urgență din Reșița a aflat de problemele financiare cu care se confruntă unitatea medicală. Venind din mediul privat, Waldemar Murgu spune că acolo se află și salvarea spitalului din Reșița. Și este convins de reușită, bazându-se inclusiv pe… cunoștințe.

Spitalul Județean de Urgență din Reșița, la fel ca toate instituțiile de stat, trebuie să învețe să se descurce singur, să nu aștepte mereu bani de la bugetul de stat. Așa că Waldemar Murgu se gândește la o campanie intensă de marketing, prin care să fie atras mediul privat.

„Trebuie să ne orientăm foarte tare și către alte surse de venit. Cred că a venit vremea ca societățile de stat să se bazeze din ce în ce mai mult pe forțele proprii. Și când spun asta mă refer la atragerea de fonduri europene, ceea ce s-a întâmplat și până acum, dar mi-aș dori să fie mai bine și la atragerea de fonduri din surse private: donații, sponsorizări, organizarea și susținerea unor grupuri civice. Vă dau un exemplu clar: la Arad cunosc o mare parte din conducere care mi-a spus că s-au creat câteva grupuri civice care au renovat o mulțime de saloane pe banii lor, pentru că oamenii au vrut să facă ceva. Dar pentru asta, ca la orice societate comercială, orice produs trebuie să fie susținut de o campanie de marketing. Priviți spitalele din Europa care au programe de colaborare cu societatea civilă, cu ONG-uri, cu tot felul de organizații private care ajută la susținerea activității sau a anumitor proiecte”, a explicat noul manager interimar al Spitalului Județean din Reșița.

CITEȘTE ȘI: Nicio lună cu pierderi! Waldemar Murgu preia conducerea Spitalului Județean cu 60 de pagini de planuri!

publicitate ziar expresb 1000x100

Waldemar Murgu a dat drept exemplu și spitalele din Germania sau Austria, care sunt sprijinite de biserici. Acestea ajută bolnavii cu materiale sau alimente, fără să ceară bani la schimb. „Trebuie să fim mult mai deschiși la minte și în colaborarea cu toată lumea”, spune managerul.

Și pentru că provine din mediul privat, zonă în care a activat pentru companii de renume, Waldemar Murgu dă asigurări că a vorbit deja cu firme din afara județului Caraș-Severin care să ajute spitalul reșițean în procesul de redresare. În plus, a recunoscut că se bazează pe cunoștințele pe care le are, pe foștii parteneri care i-au rămas prieteni pentru ca aceștia să investească în cea mai mare unitate spitalicească din Caraș-Severin. „Poate este un avantaj că îi cunosc personal pe majoritatea directorilor generali ai marilor companii din România. Mare parte din ei. Și dacă nu-i cunosc personal, cunosc pe cineva care-i cunoaște”, a declarat, sigur pe el, Waldemar Murgu.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/